În cazul folosirii amnarului (am văzut că i se mai spune tradiţional) pentru aprinderea focului, cred că este potrivit să ai și cărbuni asupra ta. De la iască se transferă jarul la cărbunele de lemn. Acesta se pune în șomoiogul de iarbă uscată (of, trebuia să scriu bird’s nest). Apoi se suflă în el până se aprinde. Consider că mărește șansele de aprindere a focului decât dacă s-ar folosi doar iasca. Rareori avem suficientă. Şi nu este tocmai lesne de făcut (timp, resurse etc). Este util mai ales în situația în care se folosește doar fitilul de lampă (bricheta de tranșee). Un dezavantaj al acestuia este că nu se pot rupe bucăți care să poată fi puse în iarba care urmează să fie aprinsă.

Cărbunii din fotografie sunt pregătiți de mine. Au fost pregătiți în mod asemănător pânzei carbonizate. De fapt, sunt bucăți de iască. Nu au ieșit tocmai cum trebuie în urma procesului de pregătire, pentru a fi folosite la scăpărat. În schimb, în urma procesului de piroliză, se aprind ușor de la iască.

Nu cred că greșesc când afirm că în trecut, folosirea cărbunilor pentru aprinsul focului a fost, probabil, o tehnică folosită de toată lumea.

De exemplu, Otzi avea cărbuni asupra lui. Despre asta se poate găsi aici.  Ötzi este numele folosit pentru o mumie naturală descoperită întâmplător în Munții Alpi, în anul 1991, de către turiști. Cercetătorii au stabilit că Otzi este un bărbat mumificat care a trăit acum circa 5.300 ani. Este foarte bine păstrat și aproape complet, inclusiv îmbrăcămintea, încălțămintea, uneltele și armele. Sunt cercetători care afirmă că e mai important ce a fost descoperit asupra lui (haine, unelte) decât mumia în sine. El a permis să aruncăm o privire în viața oamenilor din eneolitic. Presa vremii l-a numit un Rambo din epoca eneolitică.

La noi a fost folosită până recent, pot spune. De exemplu, bunicul soției povestea cum făceau  focul când rămâneau fără chibrituri, când era copil. Tatăl lui făcea cumpărături pentru casă o singură dată pe an! Toamna. Atunci cumpăra și chibrituri. Mi-a spus cum făceau: ”Luam, tată, un cărbune stins din sobă, și-l puneam la candela de pe perete. După ce se aprindea cărbunele, îl puneam într-o mână de paie luate de după sobă. Erau uscate de luau foc ca benzina când suflai în ele”.

Candela de perete se poate vedea în fotografia de mai jos. Eu am mai prins vremurile când era atârnată pe pereți. În unele case era mai mereu aprinsă. Avea un fitil care asigura o flăcăruie mică. În recipientul roșu se punea ulei. Fotografia a fost luată de pe site-ul http://cruceadelemn.ro/index.php/magazin/candele/candela-1-185-186-187-detail.html.

Regret

Mi-am amintit de bunicul soției. A murit la începutul acestui an. Intrase în anul 98  de viață. Și el luptător în cel de-al doilea război mondial, precum bunicul meu. Am pierdut un om bun. Și o sursă de informații extraordinară cu privire la cum era viața înainte. Simplă, în natură. Am avut multe de învățat de la el. Dumnezeu să te ierte, tataie! Cât privește gestul meu de a nu fi prezent la funeraliile tale … nu cred că o să mi-l iert. Şi, când ascult piesa asta, de multe ori, îmi fuge mintea la tine.