Am cumpărat-o de pe internet, de la un cetăţean român, acum vreo 8 ani. Ştiam de acest mijloc (bricheta) şi anume l-am căutat. Se spune că este o invenţie a soldaţilor din primul război mondial. Atunci, se confecţiona dintr-un tub de cartuş. Ca cel de mai jos. Imagine luată de pe https://www.123rf.com/photo_60367851_an-old-rifle-bullet-case-isolated-over-a-white-background.html. Ori ca următorul, care îmi aparține.

Era utilă, probabil, fiindcă pe lângă faptul că nu folosea gaz nu avea flacără. Nu dezvăluia poziţia fumătorului, inamicilor. Noaptea. Pericolul ca un lunetist să vadă şi să tragă era … la „ordinea zilei”. Dacă nu mă înşel, am citit pe undeva, că de acolo era (este?) obiceiul să nu dai foc la trei fumători, la ţigări, de la acelaşi chibrit. Sau brichetă. Explicaţia? La primul fumător te vedea lunetistul, la al doilea lua linia de ochire, şi la cel de-al treilea executa foc de armă. Și numărul fumătorilor scădea cu unul. Cât o fi adevărat în povestea asta, nu ştiu.

Pe  internet am văzut că i se  mai spune rope lighter sau shepherd’s lighter.

Mod de alcătuire

Deşi i se spune brichetă, iar cele din ziua de azi sunt cam la fel, caracteristic acesteia este faptul că nu funcţionează cu gaz. Este un tub prevăzut cu un capac. Cu un tub de mai mici dimensiuni alături, care conţine piatra de scăpărat. În tubul mai mare, era o frânghioară care ar fi trebuit să se aprindă de la scântei. Nu se aprindea. Aşa că am înlocuit-o cu fitil de lampă. Problemă rezolvată.

Mod de funcţionare

Se scoate capacul şi se trage fitilul afară din tub. Capacul are un cârlig care este prins de fitil. Prin tragerea lui, iese şi fitilul. Prin mişcarea rotiţei, situată deasupra pietrei, se produc scântei. Acestea ajung pe partea carbonizată a fitilului care se aprinde şi arde mocnit. Pentru asta, fitilul trebuie să aibă o parte carbonizată dinainte. Pentru a stinge jarul se trage de fitil în tub şi se pune capacul. Un filmuleţ privind modul de funcţionare este aici. Bricheta mea e cam la fel ca cea din filmuleţ.

Avantaje

Consider că este un mijloc de facere a focului de încredere. Nu prea are ce să se strice, la brichetă. Să te lase în drum. Vântul nu o afectează. De fapt, cu cât bate mai tare, cu atât mai bine. 

Un alt avantaj este că nu rămâi fără gaz. La cele de azi există acest pericol. Fitilul ăla ţine ceva vreme.

Dezavantaje

Pentru a se face focul cu o astfel de brichetă sunt necesare şi alte materiale care să transfere jarul, de la fitil, în şomoiogul de iarbă. Bricheta, aşa cum am mai arătat, nu arde cu flacără.

Miroase a cârpă arsă. Destul de puternic. Nu e tocmai plăcut. Şi mâinile miros, în urma folosirii. Din aceste motive, nu e recomandat să aprinzi ţigara în casă cu ea. :))