
Chibrituri confecționate acasă
Mai înainte, în zona rurală, în copilărie, erai nevoit să faci focul cu lemne. De regulă, pentru încălzit. Și pentru mâncare, deși nu așa de des. Pentru foc se foloseau chibriturile cumpărate din comerț. Însă mereu m-am întrebat cum făceau focul oamenii mai înainte. De când mă știu mi-am pus astfel de întrebări. De ce, nu știu. De aici interesul pentru amnar și chibrituri cu sulf. Din fericire, am apucat bătrânii care le-au mai folosit, surse de informații excelente.
La confecționarea chibriturilor m-am inspirat din cartea lui Mihai Lupescu, Din bucătăria țăranului român. Desigur, sunt o grămadă de materiale cu privire la aceste aspecte pe internet dar e păcat să nu le pomenim și pe ale noastre.
Materiale folosite
Batoane de sulf utilizate la afumarea butoaielor cu vin, țăndări din lemn de rășinoase, un fărășel.
Procesul
Se fac țăndări din lemn de rășinoase. Se ascut. Vârful, ce va fi muiat în sulf, se aprinde mai ușor astfel. Se îndepărtează sulful de pe batoane. Sfărâmăturile rezultate se pun într-un vas (un fărășel). Se pune vasul pe foc, se aduce sulful în stare lichidă. Se înmoaie vârful țăndării în topitură, se pune deoparte pentru uscare.
Topirea sulfului se face ținând vasul pe foc până ce acesta ajunge în stare lichidă, apoi se îndepărtează. Dacă este ținut în continuare pe foc, sulful se aprinde și arde. Din acest motiv am ales un fărășel drept vas, deoarece are dimensiuni mici. În acest fel se poate vedea ce se întâmplă în timpul topirii. Dacă sulful lichid capătă o culoare închisă, se autoaprinde cu ușurință.
Cum se folosesc chibriturile cu sulf
Nu se utilizează precum cele obișnuite, din comerț. Pentru aprinderea focului cu ele, mai întâi se scapără iasca cu amnarul. Ea arde mocnit, fără flacără. Chibritul cu sulf se pune cu vârful pe iască și ia foc. Astfel avem o flacără. Cu ea aprindem focul.
În felul ăsta a fost obținut un oarecare grad de independență, tot ce a fost folosit la aprinderea focului (amnar, iască, chibrituri), e făcut de mine.