Să fim cinstiţi, în zilele noastre încălţămintea nu constituie o problemă. Mai ales pe termen scurt. Când e vorba de termen lung, poate fi o altă poveste. În rândurile de mai jos este vorba de chestiuni pe termen lung.

Așa cum am mai scris și într-un alt articol (aici), în vremea copilăriei bunicilor noştri, încălțămintea constituia o mare problemă. Bunicul soției (Dumnezeu să îl ierte!) povestea că, în timpul adolescenței, a furat niște cauciuc de la o locomotivă pentru a face opinci din el. Era mai rezistent ca pielea de porc din se făceau, în mod obișnuit. Și pare o soluție bună. Numai că ce vine cu un câștig, vine și cu o pierdere. Miros picioarele de te doare când inspiri.

Un neajuns al opincilor (din piele de porc) era ca se duceau repede, aveau un grad scăzut de rezistență la uzură. Din povestirile celor cu care am discutat, cam o lună rezistau. Mai luau și apă dar…cred că și cu încălțămintea din zilele noastre este aceeași poveste. Înainte umezeala reprezenta o mare problemă. De regulă, când era ud afară și picioarele erau ude.  Poate nu mai mergem prin umezeală ca înainte, cum umblau ei (cine mai merge prin iarba plină de rouă?) dar dacă ajungem într-o asemenea situaţie și încălțările noastre moderne au aceeași problemă. Desigur, cizmele de cauciuc reprezintă o soluție. Și ieftină. Însă la fel este problema cu mirosul. Nu ”respiră” picioarele, cum spuneau cei de la țară. :)) Sunt și încălțări prin care nu trece apa. Sunt arătoase, sunt bune, până când vezi prețul. Și atunci te cuprinde întristarea.

Alte nații sunt foarte mândre de trecutul lor, obiceiuri etc. Un exemplu pot fi mocasinii pentru nativii nord-americani. Și mai pot fi exemple. La noi, situația este diferită. Deși opincile au fost purtate până aproape de zilele noastre iar alții le mai poartă și acum (a se vedea aici), nu suntem mândri de ele. Era chiar jenant să recunoști că ai purtat astfel de piese de încălțăminte. Era ”de la țară”. Atunci reprezenta ceva înapoiat, depășit. Acum nu mai e chiar așa. Poate că odată cu scrierea acestui articol aduc o mică (foarte mică) contribuție la îndreptarea acestui fapt.

Materia primă

Cameră de cauciuc pentru motocicletă (avantajul motociclistului).

Unelte

Foarfecă, preducea, ciocan, buștean de lemn.

Procesul

Modelul l-am luat de aici. Mi se pare mai potrivit. Partea dinspre călcâi nu este croită în colțuri. Acestea sunt rotunjite. În acest fel probabilitatea ca să intre apa este mai mică. Fiindcă nojița strânge cauciucul pe rotund și înalță călcâiul opincii.

Deși inițial am vrut să lucrez după măsuri, am renunțat și am lucrat fără să măsor. Astfel, a fost tăiat cauciucul după piciorul meu. Se taie la o formă dreptunghiulară. Au fost tăiate şi colțurile. S-au dat găurile cu potricala. Am tăiat nojițele. Acestea sunt fâșiile de cauciuc care sunt trecute prin găurile opincii și cu care se și leagă aceasta pe picior. Tot din cameră. Nojițele au fost tăiate puțin mai late decât găurile. În felul acesta se formează încrețiturile (îngurzirea) când sunt trecute prin găuri. Spre deosebire de filmarea din care m-am inspirat, am realizat gurguiul tot cu ajutorul nojiţelor (a doua fotografie de la proces). În materialul dat exemplu anterior, pentru formarea acestuia, se cosea materialul. Nojițele se trec prin restul de găuri pentru realizarea opincii. Și acum treaba e gata. Nu sunt frumoase (oare o fi necesar frumosul când ai nevoie de așa ceva?) dar sunt practice, chiar se pot folosi. Și astfel suntem pregătiți pentru supraviețuire :)). Iar combinația ciorapi albi – opinci negre este o chestie de adevărat survival. :)). Glumesc. Așa se văd opincile mai bine în fotografie.