
Mâncare de măcriș cu afumătură
Consider că cei interesați de viețuirea sub cerul liber trebuie să cunoască și să folosească resursele disponibile. Mai ales pe cele care sunt la îndemână. Un exemplu este măcrișul. E plină gradina de el. Și îi merge foarte bine, chiar până toamna târziu. Drept urmare a fost folosit pentru hrană. Nu știu ce soi de măcriș. Sunt convins că au fost mai multe feluri. A se vedea cele două fotografii de mai jos.
Ingrediente
Măcriș, afumătură din iarna trecută, ulei, ceapă, sare, bulion.
Unelte
Tuci, lighenaș, tocător, satâr, o oală.
Prepararea
Oasele se pun în apă de seara. Se taie în bucăți și se spală. Se prăjesc în untură.
Se culege măcrișul. Se spală. Se îndepărtează iarba, pământul și insectele. O risipă de proteine, după mine. Dar nu mănânc doar eu. Se fierbe apă. Se opărește măcrișul. Se toacă. Nu e fină, tocarea e mai din topor, așa cum e potrivit unuia ce a stat afară, sub cerul liber, și se grăbește fiindcă foamea îi dă târcoale.
Se curăță ceapa, se toacă grosolan (cam ca la țară). Se pune la călit în tuci, în grăsimea în care s-a prăjit carnea. După ce a devenit sticloasa se adaugă măcrișul, oasele afumate, apă, sare și bulion. Se fierbe mocnit până scade.
Și mâncarea e gata. Pentru obrazele subțiri poate e cam acrișoară dar e ceva de mâncare.