Cu această ocazie mi-am adus aminte de mâncărurile din copilărie. Când se scotea pentru masă carnea de ”la cantă”. Alții îi spun garniță. Când era pusă în borcane, i se spunea carne de „la borcan”.

Şi alte naţii conservă carnea la fel. De exemplu, în cartea lui Radu Anton Roman i se spune confit (din franceză). În cartea de unde am luat eu acest mod de conservare i se spune enchaud. Cartea: Conservarea cărnii, scrisă de Gerd  Wolfgang Sievers. Oricum i-ar spune alţii, eu tot carne la cantă o să-i spun. Sau la borcan.

Ingrediente

1,4 kg carne de porc (pulpă, cotlet), 600 grame untură de rață, cimbru, sare.

Unelte

Borcan de 1,5 kg, o caserolă, cuțit, tocător, o oală.

Procesul

Este la simplu, chiar deloc complicat. Cu o seară înainte, carnea de porc este presărată cu sare și cimbru. Se lasă la frigider 24 de ore. Se spală. Se zvântă. Se pune untura în oală, la foc. Se pun bucățile de carne în untură și se lasă la foc molcom cam două ore. În acest timp trebuie amestecat pentru a nu se prinde de fundul oalei. Pentru asta se folosește neapărat o lingură de lemn. Așa spune mama-soacră. Carnea prăjită se pune în borcan. Se toarnă untura cât să acopere, chiar mai bine să fie acoperită cam 3-4 cm cu untură. Pe cât posibil, este bine să nu se pună untura care a rămas la fundul oalei. E plină de resturi de carne. Este  posibil să nu asigure o conservare bună.

A ieșit o ideea prea sărată. Mama-soacră spune că așa se făcea înainte. Probabil se punea mai multă sare ca să se conserve mai bine. Poate rezista mai multe luni în acest stadiu. Oricum, în carte se spune că după 1-2 luni trebuie să înceapă să fie consumată. Până atunci trebuie lăsată ”să se odihnească”. Nu i-am lăsat prea multă odihnă la dispoziție. Cam după o lună am scos din borcan şi am pus în tigaie (a patra fotografie de la proces). Gustul este extraordinar. Dacă era şi carne de porc crescut în curte … atunci chiar că era ca odinioară. Iar dacă se mai pune alături şi pâine de casă (fotografia de jos), făcută de mama-soacră, frământată în albia făcută de mine parcă e „prea ca la ţară”.