Articolul acesta poate fi caracterizat conform proverbului românesc „aceeşi Mărie cu altă pălărie”. Despre ce este vorba. Am publicat articolul cuțit de piatră. Bucurie mare. Abia ulterior am observat că modalitatea de prindere a lamei la mâner (matisarea cu fir textil) nu este bună. Şi m-am bucurat mai puţin. Din acest motiv am înlocuit şnurul cu tendon de animal. Acum se poate folosi cuțitul pentru a tăia. Înainte nu se putea. Nici măcar o frunză de viță de vie! În alte materiale de pe internet am văzut că lama este și lipită cu un adeziv din rășină. În cazul cuțitului lui Otzi nu era. De ce? O posibilă explicație ar fi pentru înlocuirea lamei de piatră care se reduce în urma ascuțirii. Pentru ascuțire se folosea tehnica presiunii cu ajutorul unui retușor (se susţine asta aici). Cu uneltele de piatră de atunci nu este ușor să prelucrezi lemnul (am încercat). Un mâner nou de cuțit nu era prea lesne de făcut. Drept urmare, se înlătura legătura din tendon şi se înlocuia lama uzată cu alta nouă. Bănuiesc. Eu aşa aş face.

Pentru prinderea lamei de sticlă în mâner am efectuat cele de mai jos.

Materia primă

Tendon de porc. De la picior. Nu știu de ce, doar tendonul de porc a mers la mine. Cel de vacă, nu. Nu se desprindea în fire. Se rupea.

Unelte

Vas pentru înmuiat tendonul, o piatră rotundă de râu, buștean de lemn.

Procesul

A fost introdus tendonul uscat în apă şi lăsat să se umezească bine. Se bate tendonul pe buștean cu piatra de râu. În urma baterii, din tendon încep să se desprindă fire. Acestea au fost puse în apă pentru a se înmuia. După ce capătă flexibilitatea necesară, se înfășoară pe mâner pentru a ataşa lama. După uscare, strângerea este surprinzător de zdravănă iar lama de cuţit stă în loc. Pe internet se afirmă că nu sunt necesare noduri pentru legarea tendonului. Firele conțin un adeziv natural care le face să se lipească. Totuși, (deși nu prea era necesar) eu am făcut nod la sfârșit.

Am mai văzut pe internet o opinie unde se susţinea că modul de folosire a unui astfel de cuțit este puțin diferit față de cel din zilele noastre. Astfel, pentru tăierea unui material puțin mai tare, este mai potrivit să se realizeze priza cuţitului de maniera următoare: cu degetul mare și arătătorul se ține lama iar cu celelalte degete se ține de mâner. Altfel, chiar și cu astfel de ataşare a lamei de mâner (cu tendonul), tot este posibil să iasă lama. Pare să fie o recomandare bună.

Cred că este o idee bună să fie încercate cele de mai sus. Vedem cum făceau cei care au trăit înaintea noastră și care chiar erau jupâni în ce privește traiul în natură. Și cu ce reușeau să se descurce. Și, în acest fel, poate ne mai limităm entuziasmul în cumpărarea de echipament (musai ultimul răcnet). Abia când folosești asemenea unelte realizezi că multe dintre discuțiile legate de cum trebuie să fie un ”cuțit de supraviețuire” (cu privire la grosimea lamei pentru batoning, ori pentru susținerea greutății când te sui pe el, lungimea cuţitului, prețul, producătorul etc.) trebuie trecute, de multe ori, cu vederea.