În realitate este din sticlă. Piatra care poate fi cioplită nu este uşor de găsit, în schimb, sticla este pe toate drumurile. Am astfel de piatră (se poate vedea aici) dar prefer să o păstrez pentru amnar. Oricum, modul de cioplire al sticlei este apropiat de cel al pietrei. Ideea a fost să fac un cuţit cum avea Otzi. Despre el mai multe aici.  Mai jos, o fotografie cu cuţitul lui, luată  de pe http://www.iceman.it/en/the-mummy/.

Pe lângă locul unde stau eu, am găsit un fund de borcan. Gros. Probabil era unul de capacitate mai mare. Oportunismul a ieşit la iveală. Mă refer la cel al omului obișnuit cu natura. Adică la abilitatea de a găsi resurse, de a găsi rezolvări, de a improviza. Experții în survival la asta îndeamnă. Cu acest gen de oportunism îmi mai ies socotelile. În ceea ce privește oportunismul în viață, societate … la asta nu prea m-am priceput. Aşa că am luat ciobul. Mai jos sunt etapele parcurse.

Materia primă

Sticlă (ciobul găsit), un rest de coadă pentru unelte (rămas de la un alt proiect).

 

Uneltele meseriei

Pentru lama cuţitului: ciocane de piatră, ciocan de cupru, retuşor, gresie pentru răzuit marginile ciobului, ochelari de protecţie, o bucată de piele pentru protecţia mâinii.

Pentru mâner: fierăstrău, cuţit strâmb, raşpel, cuţit de cioplit, şmirghel, şnur (rămas de la un alt proiect).

Procesul

1. Lama: Ciobul de sticlă, cu ajutorul ciocanelor, a fost cioplit până la o formă apropiată de cea finală. De mare ajutor, în acest proces, a fost ciocanul cu capul de cupru. Cu ajutorul retuşorului, se ciopleşte lama în forma finală (mai mergea cioplită puţin, pentru un aspect mai frumos).

 

2. Mânerul: A fost tăiat cu fierăstrăul la mărimea potrivită. Tot cu el a fost realizată crestătura în care urma să fie montată lama. Cu cuţitul strâmb am cioplit mânerul. Era puţin mai gros decât trebuia. Cu ajutorul raşpelului a fost lărgită crestătura pentru a permite introducerea lamei.

 

După ce a fost terminat mânerul, a urmat montarea lamei. Cu un şnur, a fost realizată o matisare pentru fixarea acesteia în mâner. După cum se vede mai jos.

 

Şi cuţitul e gata. La incheierea procesului, trebuie să spun lucrurilor pe nume. Mă refer la faptul că acest proiect este o încercare timidă, faţă de alţi jupâni, cum este cel de aici. Ori cel de aici. Iar pe internet mai sunt o grămadă.

Neseriozitatea celor din epoca de piatră

Abia după ce pui în practică un asemenea proiect, realizezi că cei din epoca de piatră erau nişte oameni neserioşi. De pildă, nu ne-au lăsat nimic, nu au transmis nimic, cu privire la cum realizau ei batoning cu cuţitul de piatră. Refuz să cred că ei nu practicau asta. Nimeni nu contestă faptul că erau nişte experţi în supravieţuire, la vremea respectivă. Dacă tot am adus în discuţie supravieţuirea, în zilele noastre, mulţi dintre practicanţii acesteia, care se respectă, sunt susţinători ai batoning-ului (în privinţa asta eu nu mă respect). Cum făceau, cei din epoca de piatră, batoning? Nu ştim. De aceea îi acuz de neseriozitate. Ori … te pomeneşti că acuz oamenii degeaba. Adică, nu practicau batoning. :))