Dacă în perioada asta este Paştele, şi se mănâncă miel, merge şi o căpăţână de miel la ceaun.

Nu am prea auzit să fie amatori de aşa ceva. Ba din contră. Este considerată o mâncare dezgustătoare. După cum se poate vedea aici. Am avut surpriza să observ, când am văzut capetele în măcelărie şi am cerut aşa ceva, că şi vânzătoarea de acolo era mirată. M-a întrebat „mâncaţi aşa ceva?” (se vedeau la ea nişte sentimente amestecate: mirare şi puţin dezgust). Am încercat să-i spun cele de mai jos. N-am avut succes.

Am luat de la ţară gustul pentru asemenea … delicatese. Şi acum îl ţin minte pe bunicul soţiei (a trăit aproape 98 de ani), acum câţiva ani, când am petrecut Paştele la ţară, cum îmi spunea ” Vino, tată, încoa`. Ia de aici nişte carne de pe căpăţâna mielului. Nu e multă carne pe ea, dar este cea mai dulce.” Tot cei de pe la ţară susţin că cea mai bună carne este cea de pe os. De exemplu, unii ciobani considerau (nu doar ei, şi alţii) coastele ca fiind printre cele mai bune părţi.

Şi în alte ţări este (era) considerată o delicatesă. De exemplu, în Norvegia, după cum se poate vedea aici. Ori în Islanda (aici). Mai sunt şi alte ţări. Anthony Bourdain, într-un episod din seria „No reservations” (parcă), la o întânire între bucătari (chefs), mânca împreună cu ei… căpăţână de oaie.

Modul de preparare este luat din cartea lui Radu Anton Roman. Doar la el am găsit cum se face capul de miel. Deşi nu este complicat. Mergea şi fără. Asta nu înseamnă că nu e bună cartea. Este foarte bună.

Ingrediente

 Căpăţână de miel, cimbru, piper, usturoi, unt, sare.

Unelte

Tuci.

Pregătire

Capul de miel curăţat şi tăiat în două (de măcelari), se spală bine. Să lase sângele. Cei cărora nu le place mirosul specific ovinelor, pot ţine capul cam două ore în apă rece. Lucru care nu este necesar, în opinia mea. Dacă nu-i miros de oaie, care mai este farmecul? Se lasă la scurs. Pentru că nu încăpea în tuci, l-am mai tăiat. Cât să intre. Se freacă cu usturoi, cimbru, piper. Şi sare. Şi unt. Se unge şi tuciul cu unt. Se pune capul în tuci, cu puţină apă. Apoi se dă la cuptor. Se lasă până se umple casa de miros (frumos, după mine) şi-ţi curg balele ca la câine. De poftă. Acum, carnea e moale şi cade de pe os.

Puţin, uneori e mult

După o mâncare simplă ca asta (surprinzător de gustoasă), şi o bere rece, realizezi cât de puţin ne trebuie ca să fim fericiţi. Şi cred că ar trebui să ne amintim mai des asta.