Tocană de cartofi cu carne la pirostrii

Tocană de cartofi cu carne la pirostrii

În diverse publicații, se afirmă că gătitul oferă mai multe avantaje. Se pot găsi mai multe opinii privind prepararea mâncării acasă (una se poate găsi aici). Poate fi mai sănătos. Și, cam au dreptate. O grămadă dintre noi au pățit-o (chiar de mai multe ori) după ce au mâncat în oraș. Fel și fel de probleme de ordin digestiv. În afară de asta, se controlează ce se pune în mâncare, cantitatea de sare etc. Iar dacă mai punem la socoteală și tot felul de alergii care au explodat în ultima vreme, sau intoleranță la fel și fel de alimente, parcă prepararea mâncării acasă apare într-o altă lumină. Alții susțin că gătitul acasă, paradoxal, necesită mai puțin timp decât dacă se ia masa în oraș (deplasarea până acolo, așteptarea până se ia comanda, până vine mâncarea, servirea mesei, până vine nota de plată și deplasarea până acasă). Însă în natură sau la țară, de multe ori, acest aspect nu este posibil. De aceea este bine să mai și gătim.

Din motivele arătate mai sus, o să prezint tocană de cartofi cu carne. Pregătită la pirostrii, ca odinioară. O mâncare simplă, de câmp. Care pe parcursul preparării, îţi oferă timp la dispoziţie. Astfel, până se face carnea sau fierb cartofii, mai faci câte ceva. Mereu este ceva de făcut pe la țară.

Ingrediente

 

Carne de porc, cartofi, ceapă, condimente (piper, cimbru, boia dulce), bulion, sare.

Unelte

Pirostrii, tuci, tocător de lemn (făcut de mine), cuțit, două ligheane.

Procesul

 

Se face focul, musai fără hârtie. Se fac așchii din rășinoase (Doamne ferește! feather sticks). Modul de aprindere, nimic spectaculos, cu chibritul. Lemnele sunt resturi de scânduri folosite pe la construcții. Tipul de foc, ”în stea”. Cu astfel de foc am crescut. Nu cu focul la cerc de pietre. Sau alte feluri de dispunere a acestuia.

Se curăță ceapa, se pune la călit. După călire, se adaugă carnea. Când e aproape gata, se adaugă și cartofii. Curățați în prealabil și tăiați în cuburi. Când și cartofii sunt aproape gata, se pune bulionul. Se mai lasă să fiarbă puţin şi tocana e gata. Iar gustul ei ……. Nu știu cât este de adevărat, însă în opinia mea, nimic nu se compară cu mâncarea gătită la foc. Habar nu am de ce. Poate greșesc.

Uneori tăcerea poate spune mai mult decât cuvintele

Este vorba de tăcerea grăitoare. Există opinii printre actori, conform cărora se susține că pentru unii dintre ei este mai importantă tăcerea decât aplauzele. Se poate citi despre asta aici. Departe de mine gândul de a mă compara cu un actor de succes care reușește să aducă publicul la un asemenea stadiu. Însă cred că este bine și când după ce ai gătit, la masă toți tac și mănâncă (de fapt, e o liniște de nu-ți vine să crezi) decât atunci când îți mulțumesc pentru cât de gustoasă este mâncarea. Iar în momentele acelea de tăcere chiar simți că ți-ai primit răsplata.

3 thoughts on “Tocană de cartofi cu carne la pirostrii

    1. Focul în stea este ușor de pus în practică. De fapt, este comun. Este potrivit pentru gătit. Focul este concentrat pe o suprafață mică. Are un consum mai mic de combustibil. Potrivit pentru cort (sau adăpost gen tipi). Asta este opinia mea.
      Nu văd un dezavantaj la aprinderea focului cu hârtie. Dacă ai. Aprind fără hârtie pentru a mă pregăti pentru situații când nu am :)).

  1. Cred că o astfel de masă gătită în condițiile prezentate reprezintă cu adevărat un deliciu. Felicitări pentru asemenea preocupări, din nefericire sunt din ce în ce mai rari oamenii care rescpectă natura așa cum o faceți dumneavoastră și se bucură din plin de beneficiile ei.

Comments are closed.

Comments are closed.