Altă coadă de topor făcută manual

Altă coadă de topor făcută manual

Înainte cozile de unelte se făceau din carpen, fag, frasin. Carpenul este o esență bună pentru cozile de unelte însă nu este durabil în condiții de umezeală, spre deosebire de salcâm. Rezistența salcâmului la umezeală este foarte bună. Cei de la țară făceau stâlpii pentru garduri din salcâm. Erau arse (puțin) la foc capetele care întrau în pământ. Apoi erau puse în groapă. Se punea pământ, se bătea, și gata stâlpul. Rezistau multă vreme în pământ.

Pe la munte, prin zona în care mă duc, cei de acolo nu erau mulţumiţi de salcâm. Cică „bate” la mână. Susţineau că fagul e mai bun. Un bătrân, care spărgea la lemne într-o curte și cu care am intrat în vorbă, susținea că alunul e şi mai bun. N-am avut ocazia să verific.

Acest gen de topor l-am văzut într-un documentar „Happy people, a year in the taiga”. Merită văzut documentarul. Astfel am ajuns să am și eu unul. Nu sunt obişnuit cu acest fel de topoare, la care se introduce coada invers. La cele cu care am copilărit, lucrat, se introducea coada de sus în jos. Nu era necesară nicio pană. Încoace au apărut cele la care se fixează capul de topor cu pană de lemn.

Toporul l-am cumpărat dintr-un târg unde se vând vechituri. Acolo vin diverși cetățeni care vând obiecte care au fost în stocurile armatei. Am cumpărat două dar, din păcate, unul a dispărut. Oţelul este în regulă. Am văzut că rezistă tăișul după ce l-am folosit pe o cioată de salcâm uscată. Prețul, mai puțin de două pachete de țigări. Deși pare un topor mare, este suficient de ușurel pentru a fi luat în pădure. Totuşi, pentru mine, este cam mare pentru a fi luat la o drumeție.  În fotografii apare după ce a fost dat cu vaselină, pentru o păstrare adecvată.

Materia primă

Lemn de salcâm. După ce au fost tăiați niște copaci în zonă (cam subţiri), m-am ales cu lemnul pentru coadă. Un capăt de sfoară.

Unelte folosite

Bardă, fierăstrău, cuţit strâmb, raşpel pentru lemn, coarbă cu sfredel, şmirghel, pană de metal.

Procesul

Aşa cum am mai arătat în alte articole, nu am făcut fotografii la vremea când a fost făcută coada. Nu mă vedeam publicând pe un blog. Dar pot relata ce am făcut.

La umbră, lemnul a fost lăsat la uscat cel puţin 7 luni. Apoi a fost cioplit cu barda. Cu ajutorul cuţitului strâmb a fost adus la forma finală. A fost învelită în mai multe ziare şi lăsată la uscat, la umbră. Timpul, în jur de o lună. După uscare, cu şmirghel de granulaţii diferite se finisează. Cu raşpelul de lemn se pileşte lemnul unde va fi montat capul de topor. Cu fierăstrăul se face o tăietură în cap pentru pana de lemn care va ţine în loc capul de topor. Pana a fost făcută tot de mine, din lemn de salcâm. Se montează capul. Se introduce pana de lemn în tăietură. Apoi se bate o pană de metal. Gata. Aproape. Cu coarba se dă gaură în coadă. Se pune șnur la capătul cozii. Nod folosit, nodul de pescar dublu. Apoi este unsă cu ulei de motor. De multe ori. Acum toporul este atârnat sub streaşină toată iarna.

Neajunsuri

Arborele din care a fost făcută coada a fost cam subțire. După cum se poate vedea în fotografie dispunerea fibrelor, nu prea sunt mulțumit cu această dispunere. Mai mult, coada nu este doar din duramen, are şi măduva copacului (ori inima lui, cum spuneau cei de la țară). Nu este materialul potrivit pentru cozi. Însă acesta este lemnul pe care l-am avut. Totuşi, în ceea ce privește acest aspect al dispunerii fibrelor, e vorba de rezistența cozii, cred că exagerăm puțin. Cu toate posibilitățile din ziua de azi, drujbe de tot felul, și alte mașinării, cine mai folosește toporul de maniera în care se folosea în trecut? Pe la țară poate, la spartul lemnelor.

3 thoughts on “Altă coadă de topor făcută manual

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *