Varianta noastră (și a altora) pentru blanket roll pack

Varianta noastră (și a altora) pentru blanket roll pack

Un aspect care este abordat în materialele care tratează viețuirea în natură este blanket pack. Pentru același lucru se mai folosește și termenul de blanket roll (pack). Ori horseshoe roll. Constituie o modalitate (improvizată) prin care se pot transporta articolele necesare când lipsește rucsacul. La o căutare pe internet se poate vedea că numărul materialelor privitoare la cele scrise este destul de ridicat. În acest articol este tratată această problemă fiindcă de multe ori avem tendința de a ne lua după ceea ce vedem pe la alții, pe afară. Un lucru bun. Dar nu tot timpul. De exemplu, în acest caz, ceea ce nu se cunoaște sau se uită, este că și la noi în țară exista (mai există?) ceva apropiat. Este vorba despre portul foii de cort, care se folosea de către militari (în cărțile scrise de Sven Hassel i se spunea sicriul soldatului, cică în ea erau îngropați soldații pe front). Chiar și autorul acestor rânduri a purtat astfel foaia de cort cât timp s-a aflat în uniforma militară. Exact ca în a doua imagine de mai jos. Se purta pe umărul stâng. Pe cel drept se purta arma. Akm, cum mai era cunoscut kalașnicovul. O armă care pe atunci o disprețuiam. Acum nu o mai disprețuiesc deloc. Dar asta este o altă poveste. Foaia de cort se rula iar partea de jos se lega cu o sforicică. Ca în imaginea de mai jos. Calea de la a purta astfel de echipament (foaia) fără să aibă nimic în el până la a pune înăuntru diverse lucruri care trebuie să fie asupra noastră nu este lungă.

O vreme am crezut că portul foii de cort de maniera arătată a fost luat de la sovietici. Se pare că nu e tocmai așa. Se poate vedea și în imaginea de mai jos. A fost luată de pe https://ww2-weapons.com/romanian-army/. Acolo sunt prezentate câteva informații cu privire la armata română din primul război mondial.

Mai jos se poate vedea modul de purtare a foii de cort de către militarii români, după cel de al doilea război mondial. Imaginea a fost luată de pe https://editiadedimineata.ro/frontieristii-romanii-uitati-de-romania/.

Însă nu doar noi am mai purtat foaia de cort sau pătura de maniera menționată mai sus. Nu cred că greșesc dacă afirm că, probabil, peste tot în lume militarii, la un moment dat în istorie, au purtat o parte din echipament în mod asemănător. Și, tot de maniera prezentată mai sus, pe umărul stâng. După cum se poate vedea mai jos. Imaginea a fost luată de pe https://www.carryology.com/insights/insights-1/the-life-and-times-of-the-modern-tactical-backpack/. Așa purtau americanii echipamentul pe timpul războiului civil.

Imaginea de mai jos a fost luată de pe http://phillosoph.blogspot.com/2015/10/soldiers-load-soviet-approach.html. Așa purtau militarii sovietici foaia de cort.

În cadrul unui articol descoperit pe blogul menționat anterior (aici, se poate vizita blogul) se susține că și japonezii purtau ceva asemănător în al doilea război mondial. Tot acolo se face trimitere la un manual militar japonez care trata problema. Tot de acolo a fost luată imaginea mai jos.

Pentru a nu intra în categoria ”să faci ce spune popa, nu ce face popa”, am și eu câteva foi de cort. Prețul uneia este puțin peste un pachet de țigări. Mai iau câte una după mine la ieșirile în natură. Și o port de maniera arătată mai sus și rulată ca în fotografia de mai jos. Însă fără a avea alte articole în interior.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *