Este titlul unei cărți. O lucrare rară. Nu am prea văzut-o. Sunt fericitul posesor al unui exemplar, găsit întâmplător într-un anticariat, anul trecut. Această lucrare este bine să fie în biblioteca celor interesați de natură, pe lângă lucrarea prezentată într-un articol anterior. Mă refer la Plantele alimentare din flora spontană a României. Și lucrarea asta am găsit-o întâmplător, într-un anticariat, prin anul 2003. Consider că activitatea de identificare, cunoaștere a plantelor din flora spontană în vederea consumării, trebuie să înceapă cu cunoașterea plantelor otrăvitoare.

Consider că este o lucrare care merită toată atenția, cu informații utile, dacă avem în vedere faptul ca acest subiect nu a prea fost tratat. Sau nu cunoaștem noi, publicul larg, acest aspect în afară de cei de specialitate. Ce pot spune este că o altă lucrare, pe lângă cea de față, care să trateze acest aspect, nu am mai văzut la noi în țară. Din considerentele arătate, merită toată aprecierea.

Un neajuns al acestei cărți îl constituie fotografiile. O calitate nu prea bună pentru zilele noastre. Nu se pot identifică ușor plantele de către noi, cei care nu suntem în domeniu. Pentru vremea când a fost publicată cartea (1972) erau foarte bune. De aceea pentru o identificare a plantelor este necesar și un atlas din zilele noastre, care are fotografii de o calitate mai bună.

Pentru noi, cei interesați de plantele din flora spontană care se pot consuma, nu cred că doar cele două lucrări, arătate mai sus, sunt suficiente. Rămâi puțin nelămurit în urma studierii lor. Astfel, dacă în ”Plantele alimentare” anumite plante erau indicate ca fiind sigure pentru a fi consumate, în cea dea doua lucrare erau considerate toxice!  Desigur, este cunoscut faptul ca anumite plante pot fi consumate în diferite stadii de dezvoltare. Cele tinere, în cazul urzicii și a altora, ori în stadii târzii cum este porumbarul. Altele pot fi toxice după înflorire cum este cazul untișorului. Însă anumite plante cum ar fi: feriga, piperul de baltă, podballul, și altele (ghinda)  sunt considerate toxice din capul locului în lucrarea menționată (Plante toxice).

Însă este posibil ca autorii ambelor lucrări să aibă dreptate cu privire la anumite aspecte. De exemplu, în alte lucrări, din străinătate, se susține că ghinda, feriga, untul pământului (arum maculatum) și altele, dacă sunt procesate, este posibil să fie folosite pentru consum. Cei interesați de aceste aspect pot studia, întreba pe cei avizați pentru a se lămuri.

Utilitate

Uneori, acest gen de hobby, privitor la traiul în natură (cunoscut astăzi drept survival ori bushcraft) este util. De exemplu, la o plimbare în parc i-am spus soției, la modul imperativ, să ia copilul de lângă un copac. L-a luat imediat. A știut că e ceva în neregulă. Ulterior m-a întrebat de ce. I-am spus. Copacul în cauză era o tisă. Este un arbore toxic. Totul este toxic la el, mai puțin fructele. Mai știi cum pune cel mic mâna pe acolo, ori pune în gură frunze ? Așa că acest hobby, puțin practicat la noi în țară, ori puțin înțeles, privit ca o ciudățenie, se poate dovedi util . :))