Drumeție cu familia

Drumeție cu familia

În această vară am reușit să punem în aplicare o drumeție cu toată familia. Așa am ajuns la o cascadă puțin cunoscută. Am studiat terenul, am făcut pregătirile necesare, am echipat pe toată lumea și am pornit spre obiectivul pe care l-am stabilit mai înainte. Drumul a început domol dar pe măsură ce înaintam devenea din ce în ce mai abrupt și mai accidentat. După cum se poate vedea în fotografiile de mai jos.

    

La începutul traseului, pârâul se afla pe marginea drumului. Ulterior, drumul s-a redus la o potecă. Iar poteca trecea de o parte și de alta a apei. Trecerea se făcea pe podețe din trunchiuri de copaci sau pietre mai mari. Dacă pentru adulți nu era o problemă, pentru copii era o altă poveste. Drept urmare, copiii erau transportați în spate (în cârcă, se spune la țară) de o parte și de alta a pârâului. Ordinea era în felul următor: prima dată era trecută ranița; se efectua drumul înapoi; era trecut primul copil de cealaltă parte a pârâului; se efectua din nou drumul înapoi peste pârâu; era trecut al doilea copil; apoi trecea și nevasta. Și acest lucru a fost repetat de mai multe ori. De aia este bine să fie și ceva condiție fizică în astfel de situații.

Un alt aspect care e bine să fie în drumeție este setul de unelte. Drept urmare, toporașul pe care îl am la mine mereu când plecăm în natură a fost pus la treabă pentru a elibera drumul. Un copac era căzut în potecă. A trebuit să tai una dintre crengile lui (prima imagine de mai jos) pentru a permite trecerea mai uşoară peste trunchi. Am uitat să fac fotografii înainte de a tăia creanga dar nu am mai uitat în cel de-al doilea caz. După cum se poate vedea în a doua fotografie de mai jos unde un molid aplecat peste potecă încurca trecerea pe sub el. Și acolo am folosit toporașul pentru a ușura trecerea.

 

Și încetișor am ajuns și la cascadă. Veselia copiilor.

Peisajul este extraordinar. Copiii erau mult mai încântaţi decât noi, adulţii. Dar, din păcate, am văzut și lucruri mai puțin plăcute. Din care avem cu toții de tras învățăminte. De exemplu, pe lângă noi a trecut o familie, unde era și un sugar purtat în brațe, o familie extinsă, alcătuită din soț, soție și alte rude, cam cinci adulți, şi încă un copil mai măricel (7-8 ani). Nu aveau nimic asupra lor. Nici măcar o sticlă de apă. Ce să mai vorbim de haine sau de o pelerină de ploaie. Ce ar fi făcut cu copilul dacă începea să plouă? Tocmai din aceste motive vrem să îi obișnuim pe ai noștri copii cu natura, cu animalele, cu viața la țară. Să nu fie rupți de realitate, ancorați doar în cea din oraș ori, mai rău, să fie pierduți în lumea virtuală. Drept dovadă, în fotografia de mai jos se văd voiniceii în grajd cum se duceau să pună mâna pe vițel. Poate atunci când vor fi adulți or să-și aducă aminte. Și m-or judeca mai puțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *