Săpoiul copilăriei

Săpoiul copilăriei

Săpoiul a aparținut bunicului meu. În urma unei vizite la țară, l-am văzut aruncat într-un colț. Ce m-am bucurat! Cu el săpam la vie când eram copil. Mergea foarte bine treaba cu el. Doar că la vremea respectivă mi se părea foarte greu. Și parcă era mai mare. Acum lucrurile stau puțin diferit. Când vezi asemenea lucruri realizezi cum au trecut anii. Și ce diferită era lumea atunci. L-am luat cu gândul să îl recondiționez. Și să îi pun o coadă pentru a fi folosit.

Când am ajuns în posesia lui arăta ca în fotografiile de mai jos. Nu mai avea coadă. Parcă nu mai are nici urechea originală (gaura cozii). Pare a fi sudată ulterior. Acest aspect nu-l mai țin bine minte.

Asemenea unelte sunt necesare când vorbim de chestiuni pe termen lung. Cum am mai scris și în alt articol, nu cred că ne vom rezuma doar la foc, cuțite, topoare, adăpost, în chestiunile amintite. Trebuie să ne mai și producem hrana. A trăi doar din vânătoare și cules, puțin probabil. Din motivele arătate, cred că este bine să avem și astfel de unelte.

Termenul de săpoi se folosea în zona de unde sunt eu la o astfel de unealtă. Sapa era un lucru diferit, în funcție de munca ce urma să fie prestată, era folosită la prășit sau săpat. Săpoiul se folosea pentru terenuri grele sau înțelenite.

 

Unelte

Recipient de plastic de 5 litri, oțet, șmirghel, polizor manual, rașpel.

Procesul

Săpoiul a fost pus în oțet și lăsat o noapte și o zi. A fost frecat cu șmirghelul și introdus în oțet de mai multe ori. Cu polizorul manual au fost îndepărtate petele de rugină în locurile cu sudură. Unde a fost sudată urechea (gaura cozii) de limba săpoiului. El este un bun exemplu pentru cei care criticăm lucrurile sudate. Cine știe câte ore de funcționare are, de multe ori a fost folosit la săpat în locuri pietroase, și tot este în stare de folosinţă. În a doua fotografie de mai jos este pus la uscat după ce a fost frecat cu șmirghel și pus în oțet. Ulterior am trecut la polizorul manual.

 

 

Următoarea etapă a fost să îi pun o coadă. Din lemn de paltin. A fost cumpărată chiar de la rudar. După montarea cozii, ca orice lucrător care se respectă, se ajustează unealta după particularitățile fizice ale fiecăruia. Astfel, am mai tăiat din coadă la înălțimea potrivită mie. Restul de lemn a fost pus drept mâner chiar la rașpelul folosit la montarea cozii. Acum săpoiul a putut fi pus la muncă. Nu l-am făcut frumos ca să-l agăț pe perete. 🙂

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *