Și atunci le-am condamnat pe toate la moarte

Și atunci le-am condamnat pe toate la moarte

Rog cititorii acestui articol să nu se neliniștească. Este vorba doar de topoare. Și, precum în filmul din care m-am inspirat (aicifilmul), este vorba doar de o condamnare morală. Și nu a tuturor, ci doar a celor la care se fixează capul de topor de o anumită manieră. După cum vom vedea mai jos. Oricum, trag nădejde ca pe viitor aici să nu fie articole cu titluri precum ”uluitor, halucinant, cutremurător, sfâşietor, incredibil, șocant, incendiar” etc.:))

Întâmplarea

 

 

Am cumpărat dintr-un magazin de mobilă, bricolaj și construcții (așa scrie la ei) un topor. Greutatea lui este de 1250 grame. Calitate bună dar care avea coada ruptă. Prețul era la jumătate. Chilipir, mi-am zis. Așa că l-am luat ca să-i pun eu coada. Însă, ca de multe ori în viață, a fost mai ușor de zis decât de făcut. M-am chinuit amarnic să pun în practică cele care au fost gândite mai înainte. Pentru asta am făcut următoarele:

Am tăiat coada aproape de capul de topor. Am încercat să o bat în toate felurile (din ambele părți) pentru a scoate ciotul rămas. Cum face acest om aici. Nicio șansă. Tot bătând la el, capul de topor a sărit din menghină de vreo două ori. Norocul meu că nu a căzut pe picioare. Eram în papuci de vară. Este un motiv pentru care cei însărcinați cu protecția muncii cer să se poarte un anumit fel de echipament, în anumite situații. Așa că, pentru scoaterea bucății de coadă, altă soluție nu a fost decât să dau găuri cu o coarbă. Evit să folosesc scule electrice. Lemnul era atât de forțat în gaura cozii încât unul dintre burghiele folosite a rămas înțepenit. După cum se vede în prima fotografie. Nu a mai putut fi scos și, cum m-am chinuit să scot ciotul rămas, s-a strâmbat. Rău. Am reușit, cu greutate, să îl scot până la urmă dar nu mai poate fi folosit. Dacă nu mă înșel, două găuri am reușit să le dau dintr-o parte în alta cu un alt sfredel. Nici acum nu ieșea ciotul. Așa că am început, cu ajutorul unei dălți, să scobesc lemnul pentru a putea să-l scot. Cred că după ce am trecut de jumătate am reușit să scot restul de coadă.

Și astfel m-a dus gândul la scenariile la care ne gândim noi, cei preocupați de traiul în natură. Dar dacă s-ar fi petrecut într-o situație de survival (puțin probabil să apară)? Cum aș fi înlocuit coada? Dacă acasă, cu uneltele necesare, a fost greu, cum ar fi fost în teren? Ştiu, o soluție ar fi fost să folosesc focul, dar mi-a fost teamă să nu se decălească toporul chiar dacă ar fi fost cu lama îngropată în pământ. Așa că, după astfel de pățanie, am început să duc dorul topoarelor noastre (cum e securea din imaginea de mai jos). Celor cu care am copilărit. Mai simple, unde nu se folosesc atât de multe unelte pentru punerea unei cozi. Și astfel am ajuns la condamnarea unor astfel de topoare.:))

Îndoială

Titlul a fost mai mult în glumă. Dacă nu sunt condamnate acest fel de topoare (parcă-i păcat, prea e bun oțelul în ele) măcar cozile, ori modalitatea de fixare a lor. Așa că mai bine le pun eu.

Comments are closed.