Acest articol așteaptă publicarea de circa 2 ani. Poate nici acum nu aș fi trecut la publicarea lui dacă nu ar fi fost cerut de mai multe ori, de mai mulți oameni, după postarea unui filmuleț, pe Facebook, cu privire la folosirea amnarului. În rândurile de mai jos este redată modalitatea prin care am reușit eu să prelucrez iasca pentru amnarul de oțel. N-am pretenția să fie considerată cea mai indicată modalitate de prelucrare. De asemenea, prin publicarea acestui articol (și a altora) împărtășesc experiența personală, nu pretind că sunt unul care cunoaște ”tainele” viețuirii în natură și caută să îi învețe pe alții. Nu învăț pe nimeni. Singurul pe care urmăresc să-l învăț sunt eu. În prima imagine de mai jos sunt bucățile de iască care pot fi folosite pentru facerea focului. Pentru obținerea lor am efectuat etapele descrise mai jos. Nu e prima dată când prelucrez iasca.

 

Materia primă

O ciupercă. Care crește pe trunchiurile arborilor, de regulă, pe foioase. Denumirea populară este iască, iatcă, văcălie. Denumirea științifică este fomes fomentarius. Cea din imaginea de mai jos a fost culeasă de mine, din pădure, de pe un fag bătrân, în munți. Pare a avea vârsta de cca 3-4 ani. Din ea am obținut iasca pentru foc.

Cenușă, apă.

Unelte

Cuțit, rașpel, topor, o cutie de vopsea din tablă, ciocan pentru bătut iasca, butuc, o sursă de căldură (la mine, a fost forja), ochelari de protecție, mănuși (eu nu am folosit).

Procesul

Cuprinde etapele de mai jos.

1. Crăparea

A fost efectuată cu toporul pentru inspecție, pentru a vedea miezul ei, materialul care poate fi folosit pentru prelucrare. Se recoltează trama sau carnea (ori o parte din ea) ciupercii, porțiunea cea mai deschisă la culoare (ruginie) din imaginea de mai jos. Asta avea tramă într-o veselie. Altele, nu, materialul potrivit era puțin.

2. Îndepărtarea învelișului (pielii, cuticulei)

Și a regiunii himeniale (porțiunea unde sunt lamele altor specii de ciuperci). Deși am început această etapă cu cuțitul, am preferat să folosesc un rașpel. Cu toate că ia mai mult timp, cred că este mai potrivit. Îndepărtarea cu cuțitul a cuticulei, care, de obicei, este foarte dură, poate fi un lucru periculos. Coaja este incredibil de tare şi de greu de tăiat. Pot avea loc accidente. Se îndepărtează stratul dur până când dăm de carnea ciupercii, un strat moale. Atunci se poate considera această etapă încheiată. Așa putem avea o iască de calitate, moale, plăcută la atingere, care nu are porțiuni dure în ea. Acestea nu pot fi folosite pentru amnar.

Alţii fierb iasca şi o taie după asta. Se taie mai ușor așa. Un exemplu este aici.

 

3. Recoltarea tramei și tăierea în bucăți

După îndepărtarea crustei a fost recoltată trama și a fost efectuată tăierea iascăi în bucăți, în acest caz, pentru a încăpea în cutia de vopsea în care avut loc fierberea.

4. Fierberea

Cu cenușă, în proporție de 1/1. Cutia de vopsea a fost umplută jumătate cu cenușă și jumătate cu apă. N-am cernut cenușa, nu am folosit cenușă de anumite esențe ci doar cea din sobă. Doar am luat-o și am pus-o în cutie. După fierberea iascăi, soluția era așa de concentrată că usturau ochii atunci când am subțiat iasca. Fierberea a fost efectuată la forjă cât am făcut două amnare. A fost o fierbere mocnită, rareori, doar înspre partea cu jarul, a dat să clocotească. Nu știu cât a durat. Nu mi-am bătut capul cu asta. Câteva ore. Mă interesa mai mult forjarea amnarelor decât iasca. Când scădea apa, mai puneam. Deasupra am pus o piatră pentru a ține iasca în soluție. În fotografiile de mai jos sunt și amnarele forjate.

5. Felierea iascăi

După ce procesul de fierbere s-a încheiat și apa cu cenușă s-a răcit, a fost efectuată  felierea cu ajutorul unui cuțit. Având feliile potrivite se obține iasca pentru foc.

6. Subțierea bucăților feliate

Efectuată cu ciocanul pe un buștean de lariță. Nu le-am bătut prea tare, pentru a nu se rupe iasca. Trebuie bătută cu grijă, ca să se subțieze. Chiar și așa, nu toate au ieșit la aceeași grosime. Depinde și cât au fost feliile de ciupercă de groase. Ori, poate depinde și de priceperea mea. Acum este indicat să fie folosite mănușile fiindcă soluția în care a fiert iasca este destul de concentrată (leșia) și poate ataca pielea. Totodată, este bine să fie purtați și ochelari. La baterea cu ciocanul pot sări stropi în ochi. Nu e prea plăcută urmarea.

 

7. Uscarea

După subțiere are loc uscarea bucăților de iască rezultate. A fost efectuată la soare.

 

8. Flexibilizarea

După uscare bucățile de iască sunt destul de tari. Prin batere cu ciocanul precum și prin frământarea cu mâna acestea devin moi, flexibile, plăcute la atingere. Acum pot fi folosite pentru aprinderea focului.

9. Depozitarea

Se efectuează în locuri ferite de umezeală. Iasca trage umiditate din aer foarte ușor. Cam greu să mai fie folosită la aprinderea focului. Eu am recipiente, care se închid bine, în care o pun.