Capul de bardă

A fost găsit într-o curte, pe o cuşcă de câine. Cine ştie de când era pe acolo. Proprietarul ei, care murise cu puţin timp înainte de aflarea bardei, trăise undeva spre 90 de ani. Starea nu era prea bună. Este şi cam subţire în gură (tăișul). Efectiv mi-a părut rău să las un asemenea lucru să se irosească. Asemenea modele nu prea se mai fac. Am anunţat pe cel care avea grijă de imobilul respectiv că o iau şi de ce, şi chiar s-a bucurat când am auzit ce am de gând. Din păcate, nu mi-a trecut prin minte să fac fotografii la vremea respectivă.

După ce am curăţat-o de rugină am observat că este fisurată lângă ureche (gaura cozii). Am trimis-o unui prieten să remedieze problema. Acesta a sudat-o în mod corespunzător. Se poate vedea în fotografie.

Coada

Coada a fost făcută din lemn de salcâm. Rămas de la o altă coadă care a fost pusă unei alte unelte. Procesul nu a fost complicat. Cioplit lemnul cu altă bardă. Cu un raşpel a fost adus la dimensiunile potrivite pentru fixarea capului de bardă. Coada a fost finisată cu şmirghel. Nu prea mult. La urma urmei, este o unealtă, nu participă la nici un concurs de frumusețe.

Din păcate, anii în care a fost neglijată şi-au spus cuvântul. În unele locuri rugina a muşcat destul de adânc. Fiindcă din construcţie pare să fi fost cam subţire de felul ei, nu prea am cum să mai remediez asta, să mai polizez din material. Aşa că o folosesc ca bardă de măcelar. Şi merge de minune.