În lumea noastră, a celor interesaţi de vieţuirea sub cerul liber, se poate observa că toți avem asupra noastră un anumit obiect. Acesta este cuțitul. N-am auzit să fie unul din categoria menționată anterior să nu-l aibă. Și se poartă tot felul de cuțite, care mai de care. Însă depinde pentru ce sunt purtate. În cazul în care sunt doar în scop utilitar, articolul de față este inutil. Când sunt purtate pentru apărare…. chestiunea devine discutabilă. Fiindcă trebuie să ținem seama de mai multe aspecte. Câteva sunt prezentate mai jos. Nu îmi aparţin. Sunt luate de la alţii, mult mai pricepuţi sau mai deştepţi. Trebuie să fie menționat faptul că acest articol nu dorește să trateze tehnici de luptă cu cuțitul, stiluri, care sunt mai bune ca altele etc.

Capacitatea cuțitului de neutralizare/oprire a unui agresor 

În literatura de specialitate, din străinătate, această capacitate este cunoscută drept stopping power. Mai multe despre asta se pot găsi aici. Acest termen a fost împrumutat de la armele de foc. Oricum, opinia celor din domeniu este că cuțitul are o capacitate mică de neutralizare/oprire, de regulă. Una din opinii, ce aparține unui om ce are un cuvânt în domeniu, se află aici. Este un articol scris de Michael Janich. În acest articol, autorul susține că se cunosc cazuri când indivizi care au suferit lovituri de cuţit, prin înjunghiere (cele mai periculoase) care au continuat să lupte sau au putut să fugă. Alții nici măcar nu au realizat că au fost loviți. Mai multe despre Michael Janich se pot găsi aici.

De multe ori mă gândesc cât de utile sunt astfel de legături (link-uri). În fond, cred că o grămadă dintre noi cunoaștem cazuri când indivizi răniți grav, uneori mortal, cu cuțitul au mai putut lupta. Un astfel de agresor înarmat cu cuţit deşi lovit grav poate fi capabil să aplice și el lovituri. Uneori mortale.

Aspecte de ordin mental

Aici un aspect știut de noi dar uitat este a șasea poruncă a lui Dumnezeu: să nu ucizi! Câteva explicații despre asta aici. Și este posibil să fie adevărat, altfel nu am fi ajuns să fim 7 miliarde de oameni. Desigur, periodic apar astfel de fapte de omor dar nici nu se poate spune că este ușor să încerci să iei viața cuiva. Sau să îl vatămi deosebit de grav. Chiar și în apărare. Cei care au tras cu armele de foc cunosc asta. Cu toții au simțit teama dinaintea primelor trageri. Sunt oameni care nu pot lua viața semenilor. Și nu e vorba de lașitate. Aceeași oameni își riscă viața pentru alții dar nu pot să o ia pe a altora. Un alt exemplu la îndemână poate fi filmul Hacksaw Ridge, inspirat din fapte reale. Din experiența sanitarului Desmond Doss. Deși a refuzat să poarte armă și să o folosească împotriva unei ființe umane, acesta a salvat viața mai multor militari americani în al doilea război mondial, riscând-o de multe ori pe a lui, primind onoruri militare pentru asta.

Un alt exemplu des întâlnit poate fi sacrificarea unui animal. Unii oameni pur și simplu nu pot să o facă. Sau măcar să asiste. Cu toții știm astfel de exemple. Și aici este vorba tot de actul uciderii.

O lucrare ce tratează actul uciderii este On Killing: The Psychological Cost of Learning to Kill in War and Society, scrisă de lt.-col. Dave Grossman. Mai multe despre Dave Grossman se pot vedea aici. On kiling este lectură obligatorie la Academia FBI și a fost inclusă în programa de învăţământ de la Academia Militară West Point din SUA, susţine aici un critic al lui Dave Grossman. Cu ceva timp în urmă am găsit-o în format electronic aici. Din păcate, nu mai este disponibilă. Fotografia am luat-o de pe https://www.amazon.com/Killing-Psychological-Cost-Learning-Society/dp/0316040932. Dave Grossman susține în lucrarea lui că a 6 poruncă e sădită adânc în om. În carte sunt prezentate dovezi istorice în sprijinul acestei idei. Unii nu sunt capabili să facă altuia răul suprem, să-i ia viața. Asta este foarte greu de aflat, de regulă doar atunci, în luptă, aflăm cine suntem. În lucrarea autorul tratează şi uciderea cu armele tăietor-înţepătoare. El consideră că în folosirea lor este o diferenţă între tăiere (slash) și înjunghiere (stab). Și că oamenii o evită pe cea din urmă. Atât atacatorul cât și victima. Mai mult, dacă e posibil, sunt evitate în totalitate armele tăietor-înțepătoare. Un exemplu dat în carte este cel al victimelor din Rwanda. Când aveau de ales în a fi ucise cu arme tăietor înțepătoare sau cu cu armele de foc, preferau armele de foc. Însă trebuiau să cumpere cartușe pentru ele, cartușe ce urmau să fie folosite la uciderea lor!

Un alt exemplu, cred, sunt regulamentele militare. Bine, cele vechi, fiindcă pe cele noi nu le știu. E un motiv pentru care erau folosiți termeni precum nimicirea inamicului, forțelor acestuia, neutralizarea, în regulamentele amintite. Nu se menţiona nimic despre faptul că se ucid oameni.

Consecințele

Un alt aspect puțin menționat sunt consecințele. În urma folosirii cuţitului ca armă. Astfel de fapte, de regulă, au urmări. După cum vom vedea mai jos.

1. De ordin juridic

Din păcate, de prea multe ori se poate vedea că susţinătorii folosirii cuţitului ca armă nu prea au cunoștințe legate de legitima apărare, întinderea acesteia, de unde eu din victimă ajung agresor. Doar portul cuţitului în anumite locuri poate avea consecinţe juridice (art. 372 Cod penal). Şi e de vorba de cunoştinţe elementare de drept, nu o să susţină nimeni că trebuie să fim licenţiaţi în ştiinţe juridice.

2. De ordin psihic

Ok, conform unor scenarii vehiculate în rândurile celor interesați de supraviețuire, societatea a luat-o la vale ceva de speriat, ordinea de drept a dispărut, nu mai există lege, nu mai există forțe de ordine care să o aplice. În astfel de situații, aspectele de ordin juridic nu-și mai au rostul (deși tot vor fi reguli într-un grup de oameni, au fost mereu, de când lumea). Însă mai rămâne altul. Probabilitatea apariţiei sindromului posttraumatic. Cred că îl cunosc de când eram copil din mărturiile și comportamentul veteranilor de război, din cel de-al doilea război mondial. Însă abia când am crescut și am studiat am reușit să înțeleg despre ce era vorba. Mai multe despre PTSD se pot vedea aici. În limba română aici şi aici. De regulă, în cazul sindromului postraumatic specialiștii din domeniu afirmă că tocmai cei apropiați nouă au cel mai mult de suferit, familia.

Probabil prin pregătire se poate condiționa un om să folosească arma împotriva altuia. Nimeni nu va susține că nu se poate, ba se poate, poți face astfel de deprinderi unui om, însă chiar și la oamenii antrenați poate apărea PTSD. Este un motiv pentru care a apărut acest termen în lume. Și se manifestă chiar și în rândurile militarilor.

Din motivele arătate, a purta cuțitul în ideea că într-o bună zi o să îl folosesc să mă apăr fără să am cele de mai sus în minte, cred că nu este o idee bună. Este posibil să ne facem mai mult rău de cât bine. Poate să fim victime.