Pentru aprinderea focului, pe lângă amnar și cremene, este necesară iasca. Consider că variantele de mai jos, sunt utile pentru noi, cei interesați de această modalitate de aprindere a focului.

Varianta tradițională

Iasca tradițională este pregătită dintr-o ciupercă. Crește pe copaci foioşi. Informații bune despre ea sunt aici.  Sincer, eu nu am văzut să fie folosită pentru aprinderea focului. Din fericire, i-am mai prins pe cei care o folosiseră în trecut ori au văzut să fie folosită. Astfel, am reușit să obțin informații excelente cu privire la pregătirea și folosirea ei. Am mai întâlnit prin zonele izolate, pe la munte, oameni care chiar și acum mai știu despre ce este vorba. Un material bun cu privire la identificarea ciupercii și obținerea iascăi este aici. Modul de pregătire din material, este apropiat de ce îmi spunea tatăl meu. Cum  pregăteau iasca la el în sat. O particularitate este că o fierbeau în urină de vacă. Pentru doritorii de materiale în limba română, unul bun este aici.

Iasca din fotografia de mai sus (prima) este pregătită de mine. Am preparat-o la fel ca în materialul indicat anterior. Acum 5 ani. În cea de-a doua fotografie este o bucată de iască făcută anul trecut. După cum se poate vedea, au ieșit puțin diferit. Nu știu de ce. Prima este mai ”răsfirată”, nu trebuie să o mai scămoșez ca pe cel de-al doilea fel de iască.

La varianta tradițională nu o să tratez ciuperca de mesteacăn. Chaga am văzut că i se spune pe internet. Denumirea științifică Inonotus obliquus. Nu am auzit, până a vedea pe internet, de folosirea ei drept iască la noi în zonă. Nu am încercat-o.

Sunt voci care susțin că ar fi mai multe soluții la varianta tradițională. Mă limitez doar la cea prezentată.

Varianta modernă

În acest caz avem două soluții. La fel ca în cazul de mai sus, și aici sunt opinii că ar fi mai multe posibilități. Eu o să le tratez doar pe cele două.

1. pânza carbonizată. Ca în fotografia de mai sus. Ușor de făcut. Pentru producerea acesteia, un material bun în care se explică procesul, mai bine decât aș face eu, este aici.
2. o altă soluție pentru  iască, o constituie fitilul de lampă. Se poate vedea în fotografia de mai jos. Dacă în prealabil este ars la un capăt, se aprinde ușor de la scântei și fumegă cu furie. Dacă nu este stins rapid, se consumă în ritm accelerat. Este tot o variantă a pânzei carbonizate. Poate fi folosită când nu se dispune de cele de mai sus, ori nu se pot produce celelalte feluri de iască (cei care stau la bloc, știu despre ce este vorba). Mi-am adus aminte de fitil pentru că în copilărie l-am folosit. De multe ori. Pe timpul comunismului, când se ”lua lumina” (adică se oprea curentul), se aprindea lampa, felinarul, fiecare ce avea. Nu știu din ce este făcut dar am constatat că este util. Eu îl folosesc şi la bricheta de tranşee.

Mod de folosire

Am văzut că sunt folosite două tehnici de folosire a amnarului cu iasca:

1. În prima se pune iasca pe cremene. Se lovește cremenea cu amnarul. Scânteile aprind iasca. Este tehnica pe care o cunosc. Se folosea și la noi în zonă. Un bun material este aici.
2. În cea de-a doua tehnică se lovește amnarul cu cremenea. Iasca se află într-o cutie de metal, pusă pe jos etc. În urma lovirii cu piatra, scânteile se duc în jos și aprind iasca. Se poate vedea aici. Nu sunt familiar cu ea. N-am auzit să fi fost folosită la noi în țară.

Secret

Pentru a funcționa varianta modernă (fitilul de lampă), trebuie să se știe că partea carbonizată a acestuia trebuie să fie păstrată cât mai…carbonizată. Aţele din fotografia de mai jos sunt cea mai bună dovadă. Dacă se scutură, se va aprinde mai greu. Sau deloc. Și este posibil să fiu ocărât. Degeaba. :))

.