Cei care sunt pasionați de cioplirea pietrei (se poate căuta pe internet flintknapping) folosesc, de regulă, trei tipuri de ciocane pentru cioplire: ciocan de piatră dură, de piatră moale și ciocan organic, cornul de corvide. Specialiști din domeniul preistoriei au și verificat diferențele dintre cele trei tipuri într-un studiu experimental, legat de cioplirea pietrei iar rezultatele au fost puse într-un articol științific (sursa: http://lithicsireland.ie/driscoll_garcia_rojas_2014_identifying_palaeolithic_blade_production_journal_archaeological_science_47.pdf). Cu ajutorul ciocanelor se desprind așchii din piatra ce urmează să fie cioplită. Până se ajunge forma dorită.

Dacă în trecut se folosea cornul de cerb, astăzi, este greu de găsit ori mult mai scump decât materialele care au fost necesare pentru ciocanul de cupru. Din aceste motive, ciocanul menţionat este mult mai la îndemână decât cornul. Pe lângă retușor, este o altă unealtă necesară. L-am folosit pentru tot ce am cioplit, în piatră sau în sticlă. Un bun material legat de confecționarea ciocanului este aici. Sau aici.

Materiale

O coada veche de unelte, rămasă de la alte proiecte (de asta cei bătrâni nu prea aruncau la gunoi mai nimic), capac interior de cupru, o bucată de plumb luată de la vulcanizare.

Unelte folosite

Fierăstrău, bardă, cuţit strâmb, raşpel, menghină, ciocan, un ceainic vechi pentru topit plumbul.

Procesul

1. Coada. A fost cioplită cu barda şi cuţitul strâmb. Apoi scurtată cu fierăstrăul. Cu rașpelul i s-a dat forma potrivită pentru a fi introdusă în capac.

      2. Capul de cupru. Este un capac de 22. L-am pus pe o bucată de lemn, rotunjit anume, și l-am bătut cu ciocanul pentru a da şi capacului o formă rotunjită. Avea marginile drepte. Nu putea să fie folosit pentru cioplit astfel. Lemnul a fost prins în menghină.

Apoi umplut (cam jumătate) cu plumb topit. Se poate vedea în următoarea fotografie. Plumbul a fost de cel folosit pentru echilibrarea roților. Încă un motiv să nu irosești, să arunci mai puțin.

Apoi a fost montată coada. Pentru că am reuşit să o reduc la diametrul potrivit, am forţat-o puţin să intre în capul de cupru și nu am mai fost nevoit să folosesc adeziv. Alții am văzut că prind capul de cupru în cuie. Ca aici. Am crezut că ciocanul este gata dar am observat că, totuși, coada era puţin cam lungă și incomodă, cu ocazia folosirii. Așa că am mai tăiat puţin din ea. Acum, ciocanul de cupru, este numa’ bun de pus la treabă.