Realizată cu priceperea şi experienţa mea modestă. Am mai încercat şi reuşit să fac cuţite, se pot vedea aici şi aici. Însă în ce priveşte macetele, este prima dată când confecţionez una. Modelul a fost un bolo filipinez. Ţin să precizez că nu eram adeptul macetelor. Am copilărit doar cu topoare, securi mai ales. Nici nu ştiam atunci de existența lor. După ce am aflat de ele (mult după revoluţie), sincer, nu prea le vedeam rostul. Ulterior s-a mai nuanţat opinia….
Recunosc că am pornit neîncrezător când am început acest proiect. N-am mai făcut niciodată așa ceva. Din acest motiv, prima dată am început construcţia cu doar 20 de cauciucuri. Nu părea a fi ceva care să reziste, să nu se probușească. Însă, deși nu pare la prima vedere este o construcție incredibil de stabilă și solidă. Dacă avem în vedere faptul că fiecare cauciuc înghițea cam peste o roabă de pământ, greutatea și modul de aranjare a anvelopelor duc la…
Acest articol nu este spre lauda mea, că am reușit să fac un cuțit, ci se socotește un îndemn. Dacă eu am putut, oricine îl poate face. Fiindcă nu a fost forjat. Realizat mai mult cu flexul (polizorul unghiular). Ultimile ajustări au fost efectuate cu pila. A rezultat un cuțit funcțional, cinstit, care ține gura bine. Confecționat cu unelte comune ce pot fi găsite în mai toate gospodăriile. Nu are parte de finisaje și nici nu-i prea trebuie. După cum cred…
Am băut apă dintr-un astfel de recipient. La bătrâna cu numele din titlu. Acum mulți, mulți ani, (prin anii 80). Probabil o chema Elena. Atunci era în vârstă. La ea eram lăsați, uneori, în grijă noi, copiii, când ai noștri bunici erau ocupați cu diferite munci agricole. O femeie săracă, văduvă, care locuia singură într-o căsuță mică cu două cămăruțe și curată precum un pahar. Nu avea grajd (lucru foarte rar la țară pe atunci, de regulă, oamenii săraci nu aveau) doar o cocină…
La oală de pământ. Cea din imagini este de cea domnească pentru că are capac de lut. La oalele din copilărie se folosea drept capac o bucată de țiglă. Ori nu se folosea deloc. Așa gătea bunica mea când plecam la câmp. O mâncare simplă dar gustoasă. Evenimentul a stârnit senzație în rândul membrilor familiei care au venit, cu mic cu mare, să vadă cum se gătea odată, la oală de pământ și sub cerul liber. Ingrediente 1 ceapă, slănină…
Acest articol nu tratează nimic legat de subiecte care sunt atrăgătoare, la modă, cum ar fi cele privitoare la cuțite, topoare, echipament, foc sau adăpost. Doar un obiect banal folosit pentru culesul fructelor. Nu afirm că cele menționate anterior nu ar fi utile. Sunt. Și pe mine mă atrag, recunosc. Dar specificul acestui blog este reprezentat de traiul în natură (supraviețuirea i se mai spune) pe termen lung. În funcție de asta sunt alese articolele. În opinia mea, traiul în natură nu se rezumă…
Cele din acest articol au fost făcute în totalitate de mine. Spre deosebire de ce a fost prezentat într-un articol anterior unde o parte din activitate a fost făcută de altul. Articolul este aici. Nu cunosc granulaţia lor, nici nu ştiu să fac o apreciere ca să pot avansa o cifră. Şi nici nu prea acord importanţă acestui aspect. Oricum, sunt de granulaţie mică, mai fine decât gresia pentru coasă cumpărată din magazin. Şi, tot diferit de ea, sunt mai…
Pentru că nu am ajuns la o înțelegere cu echipa care trebuia să facă poarta casei, am decis să o fac eu. Nu aș fi reușit nimic dacă nu aș fi fost ajutat de doi vecini, cărora le mulțumesc și pe această cale. Ajutorul unuia dintre ei, cel mai în vârstă, experiența și îndrumările sale au cântărit foate mult în toată povestea asta. Am căutat să fie cât mai apropiată de porțile care se aflau la casele din satele noastre….
Confecționat din vezica urinară. Pentru acest proiect m-am inspirat din poveștile bătrânilor. În așa ceva țineau înainte tutunul fumătorii. Pe vremea bunicilor. Poate și mai înainte. Ideea mi s-a părut interesantă. Mai mult, în asta constă, în opinia mea, traiul în natură, în folosirea în totalitate a resurselor de care se dispune. Spre deosebire de vremurile de acum când suntem o societate de consum sau, de multe ori, cred că de risipă. În afară de asta, spre deosebire de alte nații…
Vroiam de ceva vreme să fac un astfel de amnar. Simplu. Care poate fi confecționat de oricine. Fără să fie forjat, fără să fie necesare unelte multe. Am urmărit să aibă un şnur cu care să poată fi legat de una din găicile pantalonilor. În acest fel se înlătură probabilitatea de a fi pierdut. Și să poată fi purtat în buzunarul pantalonilor. La îndemână. Aşa cum îl purtau bătrânii. Pentru ei, amnarul era cel care conta. Piatra mai puţin. Cea…