N-am băut niciodată livej până acum. Nu l-am prins însă ştiu de el din povestirile bătrânilor. Ei susţineau că era o sursă importantă de vitamine în timpul iernii. Drept urmare, fiind simplu de făcut şi tradiţional, merita să fie pus în practică. Deşi modalitatea de preparare e cam la fel, se pun merele în butoi și se adaugă apă de izvor, totuşi sunt ceva deosebiri zonale fiindcă unii taie fructele, alții le zdrobesc iar alții nu le taie deloc. Reţetele le-am aflat în cărţi, de la bătrâni, dar şi de pe internet după cum se poate vedea aici şi aici. Merele folosite nu sunt pădurețe ci mai degrabă sălbăticite, din meri sălbaticiți. Locul de unde au fost culese era o livadă, părăsită acum, cotropită de pădure.

Materia primă

O plasă de mere necăjite, apă de izvor.

Unelte

Butoiașe de plastic, cuțit confecționat de mine.

Procesul

Este atât de simplu încât nu prea ai ce să scrii aici. Se spală merele, se taie, se pun în butoiaș. Se adaugă apă de izvor cât să acopere fructele. Se lasă la fermentat. Cam după o lună livejul e bun de băut. Cum este? O băutură acrişoară, puţin acidulată, slab alcoolizată, puţin înţepătoare la limbă şi plăcută la gust. Butoiaşele au fost ţinute doar la rece.