Mititei făcuţi în casă

Mititei făcuţi în casă

Cu această ocazie am reușit să pun în practică un proiect pe care îl aveam în plan de ceva vreme. Mititeii făcuți în casă. Mici, li se mai spune. La facerea lor m-am inspirat din mai multe surse. Astfel, am luat idei de la alți cunoscuți, care au mai făcut așa ceva, din cartea „De-ale gurii din bătrâni„, scrisă de Octavian Stoica, precum și din cartea lui Radu Anton Roman. Eu am ediţia din 2001. În format electronic, o ediţie mai veche, se poate găsi aici.

Unelte

Tocător, cuțit, bardă, piuliță (pentru pisat usturoiul), oală, găleată.

Ingrediente

Carne de vită, carne de porc, carne de oaie, oase de vită (pentru zeama de oase), usturoi, cimbru, boia, sare.

 

Procesul

   

Carnea a fost tăiată cu cuţitul în bucăţi mai mici pentru a fi tocată mai ușor cu barda (ușor de zis, mai greu de făcut). A fost lăsată la rece o noapte, ca să ”se lege”. A doua zi au fost adăugate sarea, usturoiul, cimbrul, boiaua și zeama de oase. După ce au fost amestecate temeinic, au mai fost date la rece, la frigider, pentru câteva ore. Cu mâna, din compoziția formată, mama soacră a dat forma mititeilor (din prima fotografie). Pe grătar i-am lăsat o idee mai mult. Pentru a fi sigur că sunt fripți bine. Nu cred că e o idee bună ca ai mei voinicei să mănânce carne crudă.

Nu am pus bicarbonat! Aici am luat în considerare o rețetă mai veche din cartea „De-ale gurii din bătrâni„. Din acest motiv aveau și o altă textură. Nu au ieșit așa afânați precum cei din comerț. Dar și gustul era diferit. Ca odinioară.

Neajunsuri

Au ieșit puțin cam seci. Mai trebuia puțină grăsime.

Comments are closed.