Avem atatea cuvinte în limba română care se folosesc pentru acest fel de vase de lemn iar noi spunem bol. Mai ales noi, cei care suntem interesați de viața în natură (survival, bushcraft etc.).  Desigur, la cele de dimensiuni mai mici parcă merge să spui bol. Dar nu și la cele mai mari. Postavă i se spunea în zona unde am copilărit. Atunci erau des întâlnite. Totuși, începuseră să apară vasele de plastic. Deși erau întâlnite cam în fiecare gospodărie, nu prea erau făcute de țăranii din zonă. Din păcate. Deși nu este mare greutate. Nu era în obiceiul lor. Ocupația de frunte era agricultura. Genul acesta de vase erau cumpărate de la rudari. De atunci nutream gândul să fac și eu unul. Însă, așa cum am mai menționat, la vremea respectivă nu m-a îndrumat nimeni cum să fac. Astăzi din fericire, sunt multe materiale disponibile care îți arată cum să faci. Se pot găsi într-un alt articol, publicat anterior.

Materia primă

Buștean din lemn de plop (stadiul – verde), ziare.

Unelte folosite

Baros, pană de metal, fierăstrău, bardă, teslă de scobit, cuțit strâmb, scoabă, două feluri de șmirghel, buștean din lemn de stejar pe care se cioplește.

Procesul

Bușteanul de plop a fost crăpat în două, cu ajutorul penei de metal și barosului. Apoi am trecut la cioplit. A fost lucrat fără măsurători. Dacă la alte vase, am tras linii cu creionul, am făcut cercuri cu compasul, aici nu am folosit nimic din toate astea. Am făcut totul din ochi, după cum mi-a venit. Am pus mâna pe teslă și am scobit. În interior. În exterior, cu barda am îndepărtat din lemn până aproape de forma finală. M-am ajutat și de ferăstrău pentru asta.

Pentru că a luat mai multe zile pentru facerea albiei, când erau pauze, o înveleam în așchiile rezultate din timpului lucrului. Se poate vedea cum, în fotografia cu coaja de copac pusă deasupra. Făceam asta ca să nu crape lemnul. Pierde apă prea repede. Pe lateral, lemnul a fost lăsat mai subțire, la capete este mai gros. Este vorba de dispunerea fibrelor. În lung sunt mai rezistente. La capete sunt mai scurte. Acolo este posibil să cedeze materialul.

Cu cuțitul strâmb și scoaba am finisat. Acum am trecut la faza uscării. Bucuros că am terminat treaba mi-am zis ”merge o bere” (imaginea de mai sus). Nu în timpul lucrului! Opinia asta am mai scris-o și în alt articol. Însă am sărbătorit cam devreme. A luat cam o lună faza uscării. Pentru că lemnul era plin de sevă (a fost tăiat și lucrat la începutul lui aprilie), iar când a fost crăpat bușteanul mai că nu țâșnea din el, cu toate că a fost învelit în mai multe straturi de hârtie de ziar și a fost depozitat la umbră, în spatele casei, spre nord, unde nu bate soarele decât atunci când răsare, tot au apărut crăpături. Pentru că au apărut în partea exterioară a vasului, au putut fi remediate cu aracet. Aproape că nu se mai văd.

După uscare a fost dat cu șmirghel, unul mai grosier și unul mai fin. După asta a fost dat cu ulei mineral pentru vase de lemn. Și m-am ales cu încă un vas de lemn.

N-am muncit doar de dragul de a face un vas de lemn

Nu este frumos. Nici n-am intenționat să fie. Este practic. Soacra se bucură că are în ce face pâine. Cică în alea de plastic nu merge. Nu au suficientă greutate ca să stea locului pe timpul frământatului pâinii.