Este o rețetă simplă, din ingrediente simple. Așa cum cred că trebuie să fie şi viața în natură. Iar acest aspect este valabil și pentru viaţa de zi cu zi. Pe care, de multe ori, noi o complicăm fără să fie necesar acest lucru. Viața simplă înseamnă mai mult timp pentru noi, familie, mai puțin stres (sănătate), mai puțină muncă (necesară pentru câștigarea banilor), mai multă bucurie. Mai multe despre viaţa simplă, se pot găsi aici.  În cazul în care nu sunt crezut, recomand citirea rândurilor scrise de o asistentă medicală australiană, Bronnie Ware pe nume, care a petrecut mai mulți ani îngrijind pacienți în ultimele lor săptămâni de viață. Mărturiile acestora, și observațiile asistentei, au fost puse într-o carte numită „Top Five Regrets of the Dying„. Se pot vedea câteva aspecte, în limba română, aici. Varianta în engleză, și blogul ei, se pot vedea aici. Mai jos sunt câteva regrete comune constatate de asistentă și câteva sfaturi oferite de ea.

Doresc să fi avut curajul de a trăi o viață adevărată pentru mine, nu viața pe care o așteptau ceilalți de la mine. Acesta a fost regretul comun al tuturor. Când oamenii își dau seama că viața lor este aproape de sfârșit și privesc înapoi, este ușor să vedem cât de multe vise au rămas neîmplinite. Este foarte important să încercăm să îndeplinim măcar câteva din visele noastre, de-a lungul vieții. Din momentul din care pierdem sănătatea este prea târziu. Sănătatea aduce o libertate pe care puțini o realizează până când nu o mai au.

Aș vrea să nu  fi muncit atât de mult. Acest regret a venit de la fiecare pacient de sex masculin. Au neglijat creșterea copiilor și partenerul de viață. Toți bărbații pe care i-am îngrijit regretau profund o viață care a avut drept obiectiv munca. Prin simplificarea stilului tău de viață și a alegerii conștiente de-a lungul drumului, este posibil să nu aveți nevoie de venitul de care credeți că este nevoie. Și creând mai mult spațiu în viață, deveniți mai fericiți și mai deschiși la noi oportunități, cele mai potrivite pentru noul mod de viață.

Aș vrea să fi avut curajul să-mi exprim sentimentele. Mulți oameni și-au suprimat sentimentele pentru a fi în relații bune cu ceilalți. Drept urmare, au ajuns să aibă o existență mediocră și nu au devenit niciodată ceea ce erau cu adevărat capabili să devină. Mulți au ajuns să dezvolte boli legate de amărăciunea și resentimentele care au rezultat.

Când asemenea rânduri sunt citite, nu cred că putem rămâne indiferenți. Și, să sperăm, că reținem ceva. Nu știu dacă cele scrise de asistentă sunt în totalitate adevărate, însă măcar atunci când va veni ceasul nostru, să avem mai puține lucruri de regretat. Dar să ne întoarcem la coada (cozile) de mânzat.

Ideea consumului cozilor de vacă am luat-o din ce am auzit de pe la alții (parcă de pe la măcelari). Coada de mânzat este tare, grasă şi plină de oase, cu puțină carne, însă este o delicatesă. După cum se poate vedea, nu a fost pregătită sofisticat. Așa cum am mai scris, este o rețetă simplă, de câmp (teren, mai nou). O mâncare ce nu necesită atenție. Ai pus-o în oală, la foc, și-ți vezi de lucru. Îți mai aduci aminte de ea când te loveşte foamea şi o mănânci fierbinte, că eşti lihnit, și nu mai ai răbdare să mai aștepți să se răcească. Pentru că la câmp când te apucă foamea … păi, te-apucă bine. Brusc.

Ingrediente

Trei cozi de mânzat (deși cerusem două, acasă m-am pomenit că erau trei în pungă) cumpărate din piață, de la măcelărie, în drumul spre casă. Merge şi trei. Câteva cepe mici (ultimele care au rămas), trei fire de usturoi, cimbru, boia dulce, sare.

Unelte

Tavă, tocător, cuțit.

Pregătire

Nu am îndepărtat pieliţa de pe cozi, cum este recomandat aici. Probabil a fost îndepărtată la măcelărie. Am căutat să fie totul cât mai simplu. Am tăiat cozile în bucăți. Sunt ușor de tăiat dacă se ghicesc îmbinările între vertebre. Au fost puse în tavă cu celelalte ingrediente. Ceapa şi usturoiul au fost tăiate şi ele mai înainte. S-a adăugat apă, aproape cât să acopere. Mergea și ceva vin. Băgat la cuptor. La foc molcom. Cam trei ore. Gata.

Mândrie

Face să vezi expresia de uimire a celor apropiați când gustă dintr-o asemenea mâncare. Nu le vine să creadă cât de gustoasă poate fi.