Acul de cusut are o lungă istorie. A fost folosit de om de multă vreme. Apare și în Biblie, Adam și Eva au cusut frunze pentru a-și ascunde goliciunea. Un interesant articol legat de acele de cusut se poate vedea aici. Un articol despre folosirea acelor din os este aici.

A jucat un rol important în supraviețuirea speciei noastre în zonele reci ale globului pământesc, mult diferite față de zona africană, de unde provine. Omul a confecționat ace de cusut din materialele pe care le-a avut la dispoziție la vremea respectivă. la început din os apoi bronz și, ulterior fier. Unul din cele mai dificile aspecte, pentru omul preistoric, era găurirea osului pentru a-i face un ochi.

Fiind obiecte importante, probabil de aceea în anumite zone ale pământului se aflau într-un recipient care era purtat de către posesor. Un exemplu este recipientul din os.

Și nu a fost confecționat doar de specia noastră, homo sapiens. Un ac vechi de 50.000 de ani a fost descoperit în Siberia și a fost confecționat de o specie distinctă de oameni, denisovanii. Un articol privind descoperirea, aici.

Deși a fost folosit de foarte mult timp, modestul obiect, acul de cusut, este trecut, de multe ori, cu vederea în favoarea altora, cum sunt uneltele tăietor-înțepătoare. Însă cred că trebuie să facă parte din trusa noastră de ieșiri în natură, survival etc. Iar în cazul în care nu avem, să ne facem unul.

Materia primă

Os de vită. Era fisurat. Am vrut să fac din el recipient de os pentru acele de cusut dar în procesul uscării s-a crăpat.

Unelte

Raşpel, bormaşină, bomfaier, menghină mică, şmirghel.

Procesul

Osul nu a fost fiert. Am văzut mai multe opinii pe internet. Unii susţineau că nu trebuie fiert pentru că oasele devin friabile. Alții  spuneau că trebuie pus în apă fiartă pentru a se putea îndepărta mai ușor carnea de pe os. Cu bomfaierul a fost tăiată din os o bucată cât mai apropiată de mărimea acului. A fost dată o gaură cu bormaşina pentru ochiul acului. Asta era una din marile provocări ale oamenilor preistorici. Să facă o gaură mică în acul de os. În zilele noastre, merge cu bormaşina şi burghiu de 2. Şi acum urmează partea cea mai dificilă. Pilirea osului până ajunge la forma, mărimea unui ac de cusut (de dimensiuni mai mari). Şi fiecare face asta cum poate. Prins în meghină, ori ţinut cu mâna. Cu raşpelul se pileşte partea dinspre vârf apoi partea dinspre bază. Pentru a-i da o suprafaţă netedă, cât şi pentru ascuţire se foloseşte şmirghel. Şi acum treaba fiind gata, acul şi-a găsit locul în recipientul de os pentru acele de cusut.