La o cercetare a materialelor de supravieţuire, bushcraft, ş.a.m.d. se poate observa că, de multe ori, sunt tratate (amănunţit, de regulă) doar uneltele tăietoare cum ar fi topoarele, cuţitele sau macetele. Chiar şi bricegele. Şi cam atât. Consider că importanţa care li se acordă este exagerată. Noi, orăşenii, cădem în acest păcat. Să ne limităm doar la ele. Dar dacă avem în vedere supravieţuirea pe termen lung, situaţia este puţin diferită. S-ar putea să cam murim de foame. Cu toate cuţitele şi topoarele noastre (scumpe?). Un exemplu este Christopher Johnson McCandless. Despre acesta, mai multe, aici. Deşi avea chiar şi armă de foc, a murit de foame. Varianta oficială. Cea neoficială … fel şi fel de scenarii. Detalii despre un alt caz se pot găsi aici. Şi acesta, deşi avea armă de foc şi a recurs la vânătoare, tot nu a reuşit să supravieţuiască. Puţin probabil să se mai trăiască din vânătoare şi la noi în ţară. În caz de supravieţuire pe termen lung, probabil se va trăi cum trăiau bunicii, străbunicii, în gospodării de subzistenţă. Şi, în astfel de trai, sunt necesare şi alte unelte, pe lângă topoare şi cuţite. Până recent bogăţia unui om de la ţară consta în obiecte din metale preţioase, pământuri sau animale. Fără fân, nu puteai avea animale. Iar o gospodărie fără animale, chiar şi în vremea copilăriei mele, era de neconceput.

Din motivele de mai sus, în acest articol am scris despre coasă. Prima imagine, în care astfel de unealtă, a fost luată de pe https://www.emag.ro/coasa-manuala-styria-70-cm-sk-211378/pd/DTDDH3BBM/. În celelalte, este a mea. Chiar şi astăzi, deşi lumea s-a mecanizat, coasa îşi mai are rostul ei în unele zone. Precum cele montane. Mai greu de găsit cosaşi. Iar acest lucru mi-a fost împărtăşit de crescători de animale.

Coada

Cumpărată de la un cetăţean care trecea cu ea în spate prin localitate. Era oferită spre vânzare. Din lemn de frasin. Preţul, puţin peste cel al unui pachet de ţigări.

Punerea cozii

Pentru realizare, au fost efectuaţi paşii următori.  Cu ajutorul unui cărbune a fost mâzgălit ciocul coasei, cel care intră în coadă. Acesta a lăsat un semn pe lemn (prima fotografie de mai jos). Cu cuţitul a fost scobit locaşul, în care intră ciocul. Cu ajutorul unei brăţări metalice, strânse cu şuruburi, a fost prinsă lama de coadă.

Cositul

Acum, coasa a fost pusă la treabă. Înainte, pe teren, ierburile erau ca în prima fotografie de mai jos. După circa trei ore de cosit, arăta ca în cea de a doua fotografie. Mi-am adus aminte de copilărie, când dădeam la coasă. Iar ce am cam uitat, este că efortul depus e considerabil. Greu de crezut că se simt lucrate ceva grupe musculare. Ce crossfit. Aia este la oraş. La ţară este farmfit. Idee luată de aici. Sau gospofit. De la gospodărie.

Realitatea

Cei care trăiesc de pe urma cositului, fac asta în altă perioadă. Noi, orăşenii, în septembrie :)) (chiar trebuia, erau prea mari bălăriile). De exemplu, în aceeaşi zi am ajutat la clădirea unei clăi de fân. Fusese transportat, de la locul cosirii, unde stătuse tot clădit în claie, până la casa proprietarului, cu un tractoraş. Cu această ocazie am folosit şi un furcel. Precum cel de mai jos, din lemn. Cică are rostul lui. Se poate da fânul mai sus pe claie. Iar pentru munca prestată, plata a fost în produse. Bureţi muraţi (trocul încă funcţionează la ţară).

Notă

Acest articol a mai fost publicat din greșeală încă o dată. În noiembrie, și apărea ca fiind publicat în septembrie. Nu știu cum am reușit să fac asta dar nu e de mirare. La cât mă pricep eu la tehnologia de azi …. L-am șters și l-am publicat acum.