Cuțit boucheron

Cuțit boucheron

La confecționarea cuțitului m-am inspirat de aici. A fost forjat dintr-o bucată de foaie de arc. Cred m-am ales cu un cuțit folositor. Habar n-am cât de performant e socotit. E unul cu care îmi fac treaba, ține gura și taie mulțumitor. Pentru mine e un cuțit bun. Și este privit doar ca o unealtă, nicidecum un lucru după care să bocesc dacă îl pierd sau dacă mi-l strică cineva. Nu mă interesează performanța deosebită precum o au unele cuțite din zilele noaste. Nu sunt meșter de cuțite, n-am să fiu vreodată. Țelul meu este să mă descurc de unul singur cu ce am, fără să depind prea mult de alții. Și să fiu cât mai mult sub cerul liber ori să învăț despre asta.

Dimensiuni lama: lungime 210 mm, lățime 3,5 mm, grosime 3 mm.

Mânerul cred că e în jur de 110 mm.

Materia primă

O bucată de foaie de arc dăruită de un prieten, o bucată de lemn de foc (stejar), sârmă de aluminiu, epoxy.

Unelte

Ciocan, nicovală, forjă, pilă, menghină, polizor unghiular, rașpel, bardă, fierăstrău, bormașină, burghiu.

Procesul

Prima etapă a constat în aducerea bucății de foaie de arc la forma potrivită. Cu ajutorul polizorului unghiular.

Răscoacerea

Lama nou creată a fost introdusă în jar, înroșită și lăsată să se răcească încet. În acest fel a fost posibilă prelucrarea mai ușoară.

Tăișul

A fost ceva teamă să folosesc unelte electrice. Ca nu cumva să iau prea mult din lamă. Așa că etape mari din formarea tăișului au fost realizate cu pila.

Normalizarea

A fost încălzită lama la roșu și dată deoparte.

Călirea 

A fost realizată în ulei ars.

Revenirea

A fost făcută în cuptor. A stat cam două ore.

2.Plăselele

Confecționate dintr-o bucată de lemn de stejar luat din grămada de lemne de foc. Bine, era uscat de cca doi ani. Plăselele au fost fixate cu adeziv și cu nituri din sârmă de aluminiu.

Comments are closed.