N-am să uit vreodată deplasările pe care le făceam cu bunicul la fierarul satului, copil fiind, pentru potcovirea animalelor (cai, boi). Ce captivantă putea fi fierăria (atelierul) cu toate sculele, foalele imense, şi cum lucra fierarul metalul încins. De atunci a rămas această fascinaţie pe care, într-o zi, o s-o pun în practică mai des. Şi, uite aşa ajungem la amnarul nostru,  un alt lucru care mă preocupă de când eram copil (habar n-am de ce).

Modelul amnarului este simplu, uşor de realizat de oricine. Nu sunt de meserie, nici n-am să fiu vreodată. Pur şi simplu am vrut să fac un amnar. Şi a mers.

Material primă

O pilă veche, cărbuni de grătar, apă.

Unelte

Grătarul din curte, suflantă, o ţeavă (a fost ataşată suflantei), nicovală, ciocane, polizor unghiular, menghină, cleşti de fierărie, o găleată cu apă.

Procesul

Pila a fost pusă în focul din grătar şi decălită. A fost lăsată să se răcească încet, în cenuşă. Acum, a fost introdusă în foc, adusă la temperatura potrivită (cu ajutorul suflantei prelungită cu o ţeavă) şi bătută cu ciocanul pe nicovală, la un capăt, pentru a forma coada amnarului. Acţiunea a fost repetată de mai multe ori. După ce a fost îndoită coada la forma dorită, pila a fost prinsă în menghină şi polizată cu flexul până la forma finală. Apoi a fost tăiată la dimensiunea potrivită. Tot cu ajutorul polizorului unghiular. Acum, după polizarea colţurilor, a fost pusă din nou în foc şi înroşită. A fost lăsată să se răcească. Introdusă din nou în foc pâna a ajuns la culoarea portocalie şi apoi călită în apă. Apoi a fost polizată pe cantul care produce scântei. Amnarului i-a fost ataşat un şnur pentru a fi purtat legat la brâu, precum obişnuiau bătrânii. Şi aşa m-am ales cu un  amnar bun, care scapără scântei bine.