Tavă din tablă pentru soba de lemne

Tavă din tablă pentru soba de lemne

Soba cu lemne are farmecul ei. Mai ales seara, după ce se stinge lumina. Să auzi sunetul focului în sobă, să vezi lumina flăcărilor cum dansează pe pereţi (merge şi un pic de miros de fum) …. îţi aduce aminte de copilărie, de vremuri care nu mai sunt. Dar, în acelaşi timp, soba poate fi un lucru periculos. De exemplu, atunci când se pun lemne pe foc, sunt cazuri când cad cărbuni aprinşi. Până la un incendiu în toată regulă nu mai e cale prea lungă. Acesta a fost motivul pentru care am făcut un astfel de obiect.

Nu am vrut să fac precum cel din materialul de aici. Marginea de tablă ascuţită poate să producă răni când se calcă pe ea din greşeală. Din aceste motive am procedat precum cel din materialul de aici. Un alt motiv pentru care am încercat să mă inspir din cel de al doilea material a fost cel legat de numărul scăzut al instrumentelor folosite. Omul se bazează mai mult pe deprinderile lui, pe mintea lui pentru a improviza, a găsi soluţii spre deosebire de materialul de aiciunde cel care lucrează se bazează mai mult pe unelte. Din păcate, în societatea occidentală întâlnim o astfel de mentalitate, cea a uneltelor. În celălalt material contează mai mult deprinderile. O astfel de mentalitate cred că ar trebui să o aibă și cel care viețuiește (speră să viețuiască) în natură.

Materiale

O bucată de tablă rămasă de pe la construcţii.

Unelte

Nicovala ”tradițională” (o bucată de șină de cale ferată), ciocan (uşor), foarfecă de tablă, echer, un cui folosit la trasat.

Procesul

Imaginile de mai jos provin, de fapt, de la facerea a două tăviţe. Au fost puse fotografiile care relevă cel mai bine procesul. Pentru asta au fost făcute următoarele:

Se taie tabla la dimensiunile dorite. Se măsoară cu echerul. Se trasează cu cuiul. Se taie tabla la colţuri ca în prima fotografie de mai jos. Marginea rezultată se foloseşte la îmbinare. De acum se trece la folosirea ciocanului. Tabla se îndoaie pe nicovală conform materialului prezentat mai sus, cel cu lucrătorul indian. Şi astfel avem o tăviţă pentru sobă.

          

Comments are closed.