Aşa îmi place să cred. Că e vorba de un tomahawk. În cazul în care nu e tocmai aşa, atunci am recondiţionat un toporaş. Cumpărat dintr-un târg de vechituri. Preţul a fost simbolic, puţin peste un pachet de ţigări. Are greutatea de 500 de grame (cel din fotografia de mai sus). Am şi altele, mai mari. L-am luat (şi) pe acesta, fiindcă pe lângă faptul că poate fi folosit ca unealtă pentru traiul în natură, fiind uşor, este potrivit şi pentru luptă în caz de … Doamne fereşte! :))  Atracţia faţă de topoare, mai ales a celor de dimensiuni mici o am de când eram mic. Şi acum mă gândesc cu nostalgie la toporaşul pe care l-am pierdut când eram copil (a căzut din car). Bine, să fiu sincer, şi eu îl găsisem.

Nu am reuşit să identific producătorul. E prea ştearsă ştanţa. Se mai pot vedea literele CW în stânga-sus. Oricum, materialul pare să fie decent.

Materiale folosite

Oţet, bicarbonat de sodiu, o periuţă de dinţi veche, polizor manual, şmirghel, ulei de motor.

Procesul

Totul a fost efectuat fără unelte electrice. Pentru recondiţionare au fost efectuate următoarele:

Capul de topor a fost băgat în oţet. Frecat cu peria de sârmă şi şmirghel apoi pus iar în oţet. Operaţia a fost repetată de câteva ori (chiar a fost ceva rugină pe el și nu a put fi îndepărtată ușor). Pus iar în oţet şi lăsat o noapte. După aceea a fost şlefuit la un polizor manual (nu este electric!) și cu şmirghel de granulaţie mai fină. Ulterior a mai fost curăţat cu periuţa de dinţi şi bicarbonat de sodiu. Acum a fost spălat cu apă, şters cu o cârpă şi dat cu WD-40.

Coada nu avea joc, era bine fixată. Doar a trebuit să mai bat pana de metal. A fost şlefuită cu şmirghel de granulaţii diferite pentru îndepărtarea mizeriei şi a petelor, apoi am dat-o cu ulei de motor. Mai trebuie unsă de câteva ori.

Şi toporașul (tomahawkul?) e cam gata. Mai putea fi şlefuit dar, la urma urmei, este un topor. Coada, vorba unui zicale de la ţară, se mai lustruiește şi prin muncă. Iar o coadă prea şlefuită mai poate să şi scape din mână. În ce priveşte capul de topor, rugina a muşcat în unele locuri destul de adânc (punctele negre din fotografii). Mi-a părut rău să mai îndepărtez din oțel cu polizorul. Ar fi arătat mai bine, mai lucios (pentru mine, mai degrabă a brizbriz). Pentru că nu este un instrument chirurgical, şi nici nu este necesar să-mi aranjez mustaţa-n el, consider că pentru ce trebuie să facă, este suficient cât s-a lucrat la toporaș.