Titlul articolului este dat de o carte. Titlul complet al acesteia este Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi. Scrisă de Constantin C. Giurescu. Tipărită la editura Ceres, în 1976. Cumpărată de la un anticariat cu 15 lei. Poate fi găsită și în format electronic aici. Consider că merită atenția pasionaților de natură și ar trebui să fie în biblioteca noastră.

În lucrare, problema pădurii românești este tratată amănunțit. Din preistorie până în anul în care a fost scrisă (1976). De la latura materială până la cea spirituală. Un exemplu este bradul. Astfel, bradul ocupă un loc însemnat în spiritualitatea românilor. Căsătorie, moarte. Iar credințele astea au persistat și mai persistă (poate) în mediul rural. De pildă, la nunta mea rudele au insistat ca cineva cunoscut să poarte un brad. Tot el trebuia să-l păzească. La sfârșitul nunții trebuia să fi aninat la grindă. Mai jos sunt câteva aspecte din carte, care pot fi interesante pentru cei din domeniul viețuirii în natură sau survival, bushcraft.

Pădurea ca refugiu

Autorul susține că ”pădurea a jucat un rol de căpetenie în continuitatea populației romanice”. Oferea posibilitatea de ascundere iar apărarea de la adăpostul pădurii era mai ușoară. Astfel, în lucrare este întâlnit un termen care este valabil și astăzi în manualele de supraviețuire (a fost valabil tot timpul), ”retragerea la munte” din calea năvălitorilor. Aceasta însemna mai degrabă „retragerea la pădure”. Oferea mai multe avantaje cum ar fi:

Desfășurarea forțelor (armatelor) de către atacatori este dificil de realizat, după cum reiese din memoriul lui Nicolo de Porta, funcționar austriac (pag. 47). Bine, acest lucru este cunoscut şi astăzi de către oricine are pregătire militară. Indiferent că este mai mică sau mai mare. Mai mult, în vremea aceea (1697) o armată nu avea cum să subziste în pădure.

Ambuscade. De la adăpostul pădurii puteau fi realizate atacuri care aveau avantajul surprizei (principiul inițiativei nu degeaba există și astăzi în manualele militare). În carte este dat un exemplu, despre o mică oaste de moldoveni, care în anul 1683 urmărită fiind de cazaci s-a retras în pădure (pag. 47). Și urmărirea a încetat. Deși erau superiori în materie de forțe și pregătire, chiar și niște războinici cu tradiție precum cazacii au dat înapoi în fața pădurii de teama unei ambuscade. Și ştiau bine ce fac. Puternica armată romană a pierdut trei legiuni într-o împrejurare asemănătoare. Roma a fost o superputere în acele timpuri. Armata romană era foarte disciplinată, bine pregătită, bine echipată, folosea tactici excelente și avea un sistem de sprijin foarte puternic (logistic, medical). Însă, în bătălia din pădurea Teutoburg mașina de război romană a suferit una din cele mai devastatoare înfrângeri din istoria Romei.

Un alt exemplu grăitor cu privire la importanța pădurii ca adăpost și apărare este transmis de călugărul Paul de Alep. Acestuia, un vornic muntean îi spunea, în anul 1658:  ”Țara noastră n-are castele. Drept castele și fortărețe avem acești munți și păduri împotriva cărora nici un dușman nu poate birui. Dacă ar fi fost altfel, și dacă am fi avut cetăți pe teritoriul nostru, turcii de mult ne-ar fi scos din el” (pag. 46).

O altă sursă, întărește cele cuprinse în carte, fiindcă susține ”Călătorul Verancsis din secolul al XVI-lea afirma că sultanul Soliman Magnificul – învingător în lupta de la Mohacs (1526) ce a ocupat apoi Buda – s-a temut să ocupe țările române „deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, și de pădurile cele mai grele de străbătut…” Iar o descriere a Moldovei făcută de un anonim catolic în 1587 afirma ca țara e „acoperită cu dealuri și păduri și de aceea, fiind întărită natural, s-a putut păzi de invaziile și de prădăciunile tătarilor”. (sursa: https://www.gazetadeagricultura.info/plante/silvicultura/1132-istoriapadurilordinromania.html).

Ce trist. Pădurea, cea care ne-a asigurat existența ca popor, noi, cei din zilele noastre o punem la pământ.

Resursele pădurii

Pădurea asigura nu doar adăpost ci și hrană. Lucrarea conține informații utile privind resursele pădurii. Un element de noutate pentru mine a fost seva de jugastru. Mai bine zis, colectarea ei. Până la această carte, nicăieri nu am auzit de așa ceva. Toată lumea vorbește doar de seva de arțar. Știu, e rudă cu arțarul, au mai scris și români despre seva de jugastru, eu n-am auzit. Sunt menționate uleiul de jir, coaja de ulm și ghinda în caz de foamete. Și papura. Abundența vânatului în pădurile de la acea vreme era foarte mare. Acesta asigura hrana și pieile necesare. Pădurea oferea și lemnul necesar pentru construirea caselor, plutelor, bărcilor, uneltelor cât și pentru încălzire.

Rezerve în recomandarea cărții

Deși este o carte excelentă, nimic de rău despre ea, parcă nu prea îmi vine să o recomand. Cei care o citesc este posibil să fie cuprinși de întristare. Cartea, repet, nu are nimic. Pădurea nu are nimic. Noi suntem problema. Pădurile din ziua de azi sunt mici în comparație cu cele descrise în izvoarele istorice. Dacă am folosi imaginația să ne închipuim următoarele: cum ar fi să mergi zile întregi prin pădure fără să vezi deschidere, un luminiș (pag. 81)? Cea mai rămas din pădurea de altădată? Din măreția arborilor care te fac să te simți neînsemnat? Am văzut un astfel de copac. La un gater. Era un fag. La bază era enorm. Plânge sufletul în tine când vezi un asemenea uriaș doborât. Ca să ne facem o ideea despre mărimea arborilor de odinioară, un bun exemplu este Mânăstirea Dintr-un Lemn. Este situată în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit unei vechi tradiții locale, ar fi luat fiinţă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acel loc a materialului unui singur stejar! Sursa: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-dintr-lemn-67854.html. Mai jos sunt imagini luate de la aceeași sursă. Dar fauna care trăia în pădure? Unde sunt zimbrii? Bourii? Caii sălbatici? Măgarii sălbatici? Cum ar fi fost în pădure atunci? Ce lăsăm, dacă tăiem pădurea în ritmul acesta, generațiilor care vin după noi?