Fascinația focului (I)

Fascinația focului (I)

La o simplă cercetare, este evident că în cărțile de supraviețuire, precum și la cursurile care tratează acest aspect, facerea focului constituie un obiectiv important. În acele materiale, se poate observa că modalitățile de aprindere sunt multe: prin frecare, cu ajutorul unui piston (fire piston), cu amnarul (de oțel sau cel modern), cu chibritul, cu bricheta, cu lupa, electric, prin reacție chimică ș.a.m.d. Mai sunt tratate și tipurile de focuri, tipul de combustibil folosit, esențele lemnoase, locurile unde se face etc.

Dar care este treaba cu focul ăsta? De ce se pune un accent așa de mare pe așa el? Pentru că, în realitate, cazurile când suntem nevoiți să facem focul în natură sunt rare. (imaginea cu focul în natură a fost luată de pe https://en.wikipedia.org/wiki/Campfire)

Un posibil răspuns ar fi acela că există o fascinație a focului. Acest element, focul, are în el ceva care atrage dar în același timp sperie.

Mai jos sunt câteva exemple cu privire la cât sperie focul. Cel mai bun care poate fi, în opinia mea,  este acela al aruncătorului de flăcări. Focul a fost o armă folosită în război din cele mai vechi timpuri. Un exemplu este focul grecesc. Însă această armă a fost perfecționată și a dus la inventarea aruncătorului de flăcări. A apărut pentru prima dată în mâinile soldaților germani ca Flammenwerferapparaten, în timpul primului război mondial. Nici o armă, deținută de armatele din timpul conflictelor globale ale secolului 20, nu a întrupat în mod visceral brutalitatea războiului total precum aruncătorul de flacări (sursa: https://taskandpurpose.com/bring-back-flamethrower/). Impactul psihologic asupra militarilor atacați cu aruncătoare de flăcări era devastator. Este bine documentat acest aspect. Într-un material legat de WW1 se susține că majoritatea victimelor atacate cu aruncătoare de flăcări nu au murit din cauza focului ci din cauza gloanțelor! Fugeau de aruncător (ieșeau din tranșee, se descopereau) și erau împușcați. Frica inspirată de această armă era atât de mare încât cei care manevrau aruncătorul nu erau luați prizonieri, de obicei.

În al doilea război mondial, au fost situații când doar la vederea aruncătoarelor de flăcări, militarii atacați fugeau către cel care manevra aruncătorul pentru a se … preda! (sursa: https://books.google.ro/books?id=MuGsf0psjvcC&pg=PA264&lpg=PA264&dq=flamethrower+effect&source=bl&ots=K7UyufPG8M&sig=tMqPLL739c1PYCD7RlGnT1Wv6qk&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjTku2uponaAhVF2qQKHfbdALA4ChDoAQhLMAU#v=onepage&q=flamethrower%20effect&f=false). Inclusiv în Vietnam a fost folosit. De fapt, imaginile cu copii arși în Vietnam (se poate căuta pe internet napalm girl) au generat o puternică reacție emoțională în SUA, iar în urma protestelor care au avut loc, armata americană a renunțat la folosirea aruncătoarelor de flăcări. Dar să lăsăm războiul.

Un alt exemplu sunt protestele. Un număr semnificativ al protestelor care degenerează în tulburări ale ordinii publice sunt însoțite de incendii. Acest aspect este cunoscut de forțele de ordine din lume. (sursa imaginilor de mai jos: https://phys.org/news/2014-12-short-history-arson.html. Tot aici sunt mai multe detalii despre incendiile din timpul tulburărilor ordinii publice).

 

Chiar și autorul acestor rânduri a putut vedea, nu o singură dată, frica generată de foc, mai precis de urmările care pot avea loc. Astfel, atunci când eram copil, în zona rurală amenințarea ”îți dau foc la casă” nu era trecută cu vederea ușor. Ori să nu se țină cont de ea. Cei amenințați chiar se temeau. Uneori își schimbau comportamentul la cererea celui care amenința. Știau ei de ce. Au fost cazuri când a fost pusă în practică amenințarea. Deasemenea, cine făcea astfel de amenințări era socotit un om deosebit de periculos, cu care nu este bine să te pui. Acesta era, cum spuneau țăranii, ”om fără Dumnezeu”. De multe ori, se temeau mai mult de o astfel de amenințare decât altele pe care și le mai aruncau, cum ar fi cele legate de viață etc.

Însă focul în același timp atrage. De exemplu, a jucat (joacă) un rol important în religie.

Zoroastrianismul, sau mai mult nativ Mazdayasna, este una dintre cele mai vechi religii existente din lume (sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Zoroastrianism). Zoroastriștii în mod normal se roagă în fața focului sau a unei surse de lumină. Nu se adorează focul, ci este simbolul divinității. (sursa: http://biserica.org/ro/compendium/carti/religiilelumii/zoroastrismul/index.htm).

Și în religia noastră, creștină, se folosește focul (lumânările).

Un alt exemplu este dat de elementele clasice (întâlnite la greci și nu numai). Acestea sunt sunt apa, aerul, pământul și … focul. Element creativ și distructiv. A captat imaginarul oamenilor încă din preistorie. Atracția luminii și a căldurii este în contradicție cu primejdia focului care poate arde. Este un simbol a ceea ce este interzis, fascinant și neînțeles.

Fascinația poate fi observată și de fiecare dintre noi. N-am văzut om care să stea în fața unui foc de tabără și să nu fie cu ochii pironiți în jar. Cel puțin o perioadă de timp.

Continuarea, în alt articol 🙂 (altfel ar fi unul mamut).

Comments are closed.