Sau a unui cosoi. S-a folosit la noi în țară. Dar s-a uitat de el. În pădurile copilăriei mele, păduri bătrâne de stejar și fag, cu copaci rari, nu prea era nevoie de o asemenea unealtă. Decât să cari așa ceva după tine mai bine ocoleai locurile pe unde nu se putea trece. Însă azi, când s-a taiat atât de mult din codrii țării,  în multe locuri e diferită treaba. Au apărut lăstărișuri de uneori parcă e imposibil de trecut prin ele. De exemplu, acum circa 10 ani, am vrut să văd locurile pe unde am copilărit, undeva mai departe de sat (unde aveau bunicii un teren pe care îl munceau) și unde altitudinea era mai mare. Am regretat amarnic că nu am luat o macetă după mine. În câțiva ani zona se sălbăticise fantastic. Același drum de căruțe prin pădure, pe unde circulau și tractoarele, abia am reușit să îl trec pe jos. Și nici nu aveam pe unde să ocolesc. Drumul era cotropit de vegetație (tufișuri, copaci doborâți, lăstărișuri, mărăcini). Cu greu am putut ieși de acolo. După ce am ieșit din pădure am crezut că am scăpat. Însă nu era tocmai așa. Zona fiind mai departe de sat, terenurile fuseseră abandonate. Nu le-a mai lucrat nimeni. Erau pline de mărăcini și arbuști. Din fericire mai găseai locuri pe unde să ocolești dar tot erai agățat de haine.

Materia primă

Foaie de arc, ulei de motor ars (pentru călit), ulei de motor nears (pentru plăselele din lemn ale mânerului), cărbuni de lemn, o bucată de lemn de foc (stejar), o bucată de sârmă mai groasă pentru nituri (aruncată de cei care au tras curentul).

Unelte

Polizor unghiular, forjă, menghină, ciocan, nicovală, meghine de mână, disc debitat, disc pentru tăierea metalului, clește fierărie, pilă, șubler, rașpel, bardă, bormașină, ferăstrău, burghiu pentru lemn şi metal (de 5), hârtie abrazivă.

Procesul

1. Forma

Foaia de arc a fost tăiată cu polizorul unghiular la lungimea care trebuia. Pentru a putea fi prelucrată, a fost decălită. Pentru asta a fost introdusă în foc şi înroşită. Apoi fost îndreptată pe nicovală, materialul fiind curb. Următorul pas a constat în formarea vârfului (ciocului) pe cornul nicovalei. Am încovoiat puțin mai mult în jos vârful (prima fotografie de mai jos) fiindcă la formarea tăișului, prin batere cu ciocanul, se îndreaptă (a treia și a patra fotografie). O parte din tăiș fost realizată cu ajutorul ciocanului, (trebuie să încercă să ne depășim condiția de începători). Restul a fost doar din polizor. Nefiind priceput la sculele electrice, precum și de teama de a nu greși la urmă, forma finală a fost făcută cu ajutorul pilei. Păcătoasă treabă. Acum se simte cel mai bine de ce lumea s-a mecanizat. Am dat și găuri pentru nituri. Cu un burghiu de 5.

2. Călirea

A fost efectuată după ce lama a fost înroșită în foc până nu a mai fost atrasă de magnet. Apoi a fost introdusă în ulei ars. Ușor de scris dar mai greu de făcut. M-am cam chinuit. Din cauza vârfului adus în jos și al focarului mic al forjei nu reușeam să o aduc la temperatura potrivită călirii.  După cufundarea în ulei, alt necaz,  lama s-a strâmbat și s-a și răsucit. Dacă lama am îndreptat-o pe un butuc de lemn, prin lovituri cu ciocanul cât încă era caldă, în schimb vârful nu l-am văzut. Nu se află exact pe aceeași linie cu tăișul de lângă mâner. Se poate vedea în fotografia de mai jos. Nu am văzut asta și așa a rămas. Dar vorba soacră-mii „păi ce, nu taie din cauza asta?”. Și amărăciunea a dispărut.

3. Revenirea

Revenirea a fost efectuată în cuptorul aragazului la o temperatură de circa 200 de grade. În prealabil lama a fost ștearsă bine de ulei cu o cârpă pentru a nu mirosi în casă. Și șlefuită bine, pentru a vedea culorile. Când a ajuns să aibă culoarea maro şi porţiuni cu purpuriu a fost îndepărtată din cuptor. Cam alunecă pila pe ea.

4. Plăselele mânerului

Confecţionate dintr-o bucată de lemn de stejar. Lemnul a fost crăpat cu toporul, cioplit cu barda, polizat cu flexul până la o grosime apropiată de cea potrivită. După însemnarea cu creionul a urmat tăierea plăselelor cu un ferăstrău de mână. Au fost lipite pe mânerul plăselelor cu epoxy şi fixate cu menghine de mână. A urmat prelucrarea cu raşpelul până la dimensiunile finale ale mânerului, finisarea cu şmirghel şi baterea niturilor.

5. Produsul final

Este un cosor (cosoi) cum era forjat de fierarii noștri. Un exemplu este cel de lângă al meu (a treia fotografie de mai jos), cel mai închis la culoare, care a fost cumpărat de la fierar. Teaca a fost confecționată dintr-o bucată de țeavă de plastic, mai groasă, care s-a nimerit să fie pe dimensiunile potrivite. După cum se vede, avem și ștanță. Mulțumesc rudei și prietenului pentru poansoane cât și pentru insistența de a ștanța obiectele care le fac. Se pot vedea literele oP. Suntem fideli convingerilor noastre că omul este mic și pământul e mare, iar omul e al pământului, nu pământul e al omului.