Păstrăv afumat

Păstrăv afumat

Pentru oamenii care au trăit/trăiesc tot timpul în natură, de exemplu vânătorii-culegătorii, asigurarea hranei constituia/constituie preocuparea de bază. Obținerea ei precum și a combustibilului pentru prepararea acesteia domina activitățile acestor societăți. David Pimentel, om de știință (mai multe despre el aici), menționa în lucrarea sa Food, Energy, and Society că vânătorii-culegătorii consumă între 60-80 % din aportul de energie pentru asigurarea hranei (pag. 46). Acesta este unul din motivele pentru care această chestiune, a hranei, constituie o problemă ce vine mereu în minte. Doar gândul de a rămâne fără provizii în timpul iernii constituie un lucru înfricoșător pentru mine. De aici interesul pentru obținerea și conservarea hranei. Nu doar pentru echipament, cuțite, topoare etc. De aceea în acest articol se prezintă păstrăvul afumat.

Materiale

Găleată, cuțit, rumeguș de lemn (măr), o oală veche, folie, țeavă, lemne lungi.

Afumătoarea

Prima etapă a constat în construirea afumătorii. Am făcut una precum o surlă. Realizată rapid cu ce era prin curte, lemne, țeavă și folie. Cu ajutorul ei am putut afuma peștele. Bine, și cârnați, limbă. Carnea a fost pusă pe niște bețe aflate paralel cu solul, legate de structură (nu se văd în imagini). Se poate folosi și drept adăpost. Am făcut și focul în ea. Fără nicio problemă.

 

Peștele

1.Curățarea – peștele a fost eviscerat și tăiat în jumătate, ca în fotografia de mai jos (bine, acolo apare după afumare). În carte nu era așa, se punea o crenguță de brad în cavitatea abdominală, să țină depărtate marginile. Am învățat de la alte popoare. Tăindu-l de maniera amintită nu a mai fost necesar să folosesc ață pentru a suspenda peștele la afumare, cum se menționa în carte. Capetele și intestinele nu au fost aruncate. Ci îngropate în grădină pentru a îngrășa pământul. Poate iese terra preta (puțin probabil).

 

2.Sărarea – după curățare peșttii a fost dați cu sare, puși în straturi într-o găleată și ținuți 24 de ore. Au fost amestecați de câteva ori, după câteva ore, pentru a fi sărați bine toți peștii.

3. Desărarea – pentru a fi aduși la gradul de sărare potrivit consumului imediat au fost puși în apă la desărat. Cam o oră. Dacă aș fi intenționat să îi păstrez mai mult săream peste această etapă.

4. Zvântarea – pentru asta au fost puși pe o prăjină de alun curățată de coajă (cum făceau bătrânii) și ținuți la aer, sub streașină, o zi.

4. Afumarea

A durat două zile. A fost efectuată cu rumeguș de lemn de măr. Acesta a fost pus peste cărbunii aflați în oala veche. La sfârșitul procesului se pune cetina pentru aromă. La început am făcut un foc mic înăuntru, pentru a usca puțin peștele. E necesară puțină căldură pentru asta.

5. Ținerea în ramuri de brad. După afumare, peștele a fost ținut într-un coș cu ramuri de brad și molid. Tot pentru aromă. Alții îl țineau în hârzobi de brad. Prea multă muncă. Mai sinplu a fost cum am procedat eu. Și chiar a ieșit ceva foarte bun, surprinzător de gustos. Merge mâncat și crud. Pielea, nu. Este prea tare. Dacă este prăjit poate fi mâncată și ea, iar oasele ies cu ușurință din carne.

  

Comments are closed.