Cele din acest articol au fost făcute în totalitate de mine. Spre deosebire de ce a fost prezentat într-un articol anterior unde o parte din activitate a fost făcută de altul. Articolul este aici. Nu cunosc granulaţia lor, nici nu ştiu să fac o apreciere ca să pot avansa o cifră. Şi nici nu prea acord importanţă acestui aspect. Oricum, sunt de granulaţie mică, mai fine decât gresia pentru coasă cumpărată din magazin. Şi, tot diferit de ea, sunt mai grele, mai dense. Pentru producere au fost efectuate cele de mai jos.

Materia primă

Asta este prima etapă. Găsirea unor gresii naturale. Însă, din experienţa mea, am aflat că nu orice gresie e potrivită. Cele mai dure. Mai sunt unele mai moi care se tocesc repede. Din cele de aici, una a fost găsită de mine în albia unui râu. Cealaltă a aparținut bunicului soției. Ştia bătrânul care este potrivită.

Unelte

Polizon unghiular (flex), bormaşină (folosită la șlefuit), menghină de mână, hârtie abrazivă (șmirghel), butuc și, nu în ultimul rând, tărie de caracter (vedem mai departe de ce).

Procesul

A constat în următoarele:

1. Trasarea dimensiunilor

A fost efectuată cu echerul de tâmplărie şi creionul. Din piatra neregulată am căutat să păstrez cât mai mult material.

2. Tăierea

Efectuată cu polizorul unghiular. Cu un disc pentru tăierea pietrei. După ce piatra a fost prinsă în menghina de mână.

3. Şlefuirea

Piatra, în urmă tăierii, are o suprafaţă tare neregulată. Trebuie efectuată şlefuirea. A fost cea mai neplăcută activitate efectuată la prelucrarea pietrei de ascuţit. Dar necesară. Deși a fost efectuată parțial și cu unelte electrice (nu prea îmi iese), a trebuit să trec şi la șlefuirea manuală. Păcătoasă treabă. De catâr. Fiindcă trebuie efectuată o muncă repetitivă, îndelungată, monotonă și cheltuitoare de energie. De a freca piatra de o bucată de șmirghel. Destul de multă vreme. Pentru asta trebuie tărie de caracter, hotărâre. Sau să fii cam tâmpit. Să faci aceeași mișcare mereu.

Şi astfel am încă două pietre de ascuţit, decente, care nu m-au costat nimic. Şi sunt făcute de mine. Puteau fi doar şlefuite feţele, fără să mai fie tăiate, să aibă linii drepte, colţuri. Dar această „boală” a societăţii actuale, de a urmări ca un lucru să fie frumos, drept, un unghi etc., de multe ori în detrimentul funcţionalităţii, ne ajunge pe toţi. Uneori fără să ne dăm seama.